Guvernul a atacat la Curtea Constituţională legea pensiilor speciale pentru aleşii locali

Guvernul a atacat la Curtea Constituţională legea pensiilor speciale pentru aleşii locali. În sesizarea formulată, executivul susţine că legea încalcă mai multe articole din Constituţie şi nu precizează nici sursa de finanţare.
Proiectul votat de Parlament chiar înainte de Crăciun a fost atacat ieri la Curtea Constituţională de executiv. Sesizarea are în vedere încălcarea mai multor articole din Constituţie referitoare la instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiţi aleşi locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale şi lipsa sursei de finanţare în cazul aplicării acestei legi. Guvernul spune că în forma adoptată, legea ar favoriza peste 16.000 de potenţiali beneficiari, iar efortul bugetar în 2016 s-ar ridica la peste 460 de milioane lei. În urma impozitării acestor sume, deficitul bugetar l-ar depăşi pe cel agreat de Parlament, iar acest lucru, spune Guvernul, tinde să agraveze stabilitatea cadrului fiscal bugetar. În plus, având în vedere că legea se aplică retroactiv, numărul beneficiarilor poate fi mult mai mare, ca şi impactul asupra bugetului de stat, se mai precizează într-un comunicat al Guvernului.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (27 decembrie)