Reprezentantul special al preşedintelui rus pentru soluţionarea situaţiei din Siria, ambasadorul pentru misiuni speciale, Aleksandr Lavrentiev, desfăşoară, în aceste zile, contacte intense în regiunea Orientului Mijlociu, au anunţat, luni, surse din cadrul Ministerului rus de Externe. Sursele citate au subliniat, de asemenea, că informaţia apărută în unele mass media privind anularea vizitelor delegaţiei ruse din Arabia Saudită „nu corespunde realităţii”. Amintim că, unele surse de informare în masă au anunţat că, în urma uciderii, la 25 decembrie, în apropiere de Damasc, a liderului grupării extremiste „Jaysh al-Islam”, Zahran Alloush, şi a altor 20 de comandanţi ai acestei formaţiuni armate ilegale, au fost anulate vizitele în Arabia Saudită a delegaţiei ruse. „Această informaţie nu corespunde realităţii. Toate vizitele planificate ale părţii ruse în Arabia Saudită au avut loc. La Riad a avut loc un dialog activ pe marginea întregului complex al problematicii soluţionării crizei siriene” – au subliniat sursele citate.
www.tass.ru – 28 decembrie