În miile de interviuri cu diferite teme
incluse în Arhiva de istorie orală în decursul celor 22 de ani de la formarea sa, uneori intervievaṭii au fost întrebaṭi despre felul în care îṣi petreceau sărbătorile. Răspunsurile au fost asemănătoare. Indiferent că s-au născut în sat sau în oraṣ, în familii sărace, bogate sau de mijloc, cei întrebaṭi ṣi-au amintit cu plăcere de căldura căminului luminat de chipurile părinṭilor, fraṭilor, rudelor…
Vă oferim acum câteva dintre aceste mărturii care transmit nu numai informaṭii documentare despre sărbătorile de odinioară, dar ṣi acel „ceva special” pe care oamenii îl simt, an de an, în zilele Crăciunului ṣi Anului Nou.
Soprana Cleopatra Melidoneanu
„Mama avea o voce drăguṭă ṣi foarte caldă ṣi ureche foarte bună, prindea imediat melodiile vremii. Şi tata se juca ṣi o acompania la pian ṣi erau amândoi o familie veselă ṣi mamei îi plăcea să danseze, era o familie în care am auzit multă muzică.
În afară de asta, la noi în casă se făceau niṣte serate muzicale de care aduce vorba ṣi părintele Anania, că ṣi dânsul participa la aceste serate literare unde se ṣi cânta, desigur, la pian ṣi mai erau ṣi alte persoane care cântau. Şi chiar Tudor Arghezi recomandase părintelui Anania să vină la aceste serate muzicale la tatăl meu.
Şi sărbătorile cum erau?
Sărbătorile erau minunate, abia le aṣteptam! Cântam bineînṭeles ce trebuia să cântăm, copiii, stăteam separaṭi că veneau copii din toată familia ṣi copiii prietenilor noṣtri ṣi… erau minunate sărbătorile Crăciunului ṣi ale Paṣtilor! Plecam cu trăsură, că pe vremea aceea erau trăsuri, la Şosea, mă rog, asta era una din bucuriile noastre. Iarna plecam cu sania cu caii la Şosea ṣi vă spun amintirile mele [de atunci] sunt absolut minunate! Am trăit ca într-o poveste… […]
Eram un copil care cânta bine ṣi uṣor, nici nu ṣtiam bine să pronunṭ cuvintele ṣi le spuneam, spre deliciul [musafirilor]… că spuneam ṣi cântece în franceză ṣi spre deliciul tuturor spuneam niṣte vorbe foarte caraghioase, dar lumea aprecia ṣi mă aplauda ṣi eram foarte fericită ṣi am ṣtiut întotdeauna că asta am să fac, nu m-am gândit ṣi nu mi-am pus problema de altceva… […] Bine, pe urmă a venit războiul care a schimbat foarte multe lucruri ṣi în viaṭa noastră.”
[Interviu de Silvia Iliescu, 2012]
Artistul liric Constantin Drăghici
„V-aţi născut în cartierul Floreasca, în cartierul vechi Floreasca…
Eu m-am născut la 300 de metri de aici, unde e acuma patinoarul… chiar pe marginea lacului.
Cum era viaţa la dumneavoastră în cartier?
Cum se întâmplă în comunităţile de oameni săraci: toţi îşi povestesc viaţa, îşi plâng greutăţile… relaţii de bună înţelegere între oameni. Am plecat foarte de copil din cartier…
Cum erau sărbătorile?
Nu începeau colidele cum încep acuma, de Sfântul Nicolae… Noi plecam numai în ajunul Crăciunului, atunci începeau colindele, pe 23 [decembrie] seara plecam. Mergeam cu Moş Ajunul 23-24-25, mergeam cu Steaua, pe urmă nu mai mergeam cu nici un colind, după Crăciun, după ce mergeam cu Steaua, până la Anul Nou. La Anul Nou mergeam cu Pluguşorul… 30 şi 31 cu Pluguşorul şi dimineaţa eram cu sorcova. Aşa era… Era foarte frumos! Primeam şi bani, dar primeam mere, covrigi şi bănuţi, mărunţiş…”
[Interviu de Octavian Silivestru, 2011]
Profesor universitar doctor George Litarczek
„Sărbătorile le făceaṭi în familie?
Sărbătorile erau totdeauna un eveniment de familie: Crăciun, Paṣte, Rusalii, ce mai era. Venea toată familia mea – familia mea era compusă în special din familia maică-mii. Şi aici trebuie să vorbesc două vorbe de maică-mea. Maică-mea era doctoriṭă ṣi ea, bacterioloagă ṣi histoloagă ṣi hematoloagă a fost ṣi a lucrat în ultima perioadă… i-a numit pe amândoi [părinṭii mei] la aceeaṣi clinică de la Filantropia. […] Maică-mea, deci, era fata preotului Popescu de la Biserica Sfânta Vineri, aia care s-a dărâmat, cu scandal, cu toată povestea ei; era o biserică destul de renumită în Bucureṣti. A fost o lovitură grea adusă bisericii în general. […]
Deci familia era maică-mea ṣi cu familiile fraṭilor, trei fraṭi. Sigur că familia, partea maică-mii, mai avea ramuri care proveneau de la părinṭii ei, de la nevasta preotului, care era de prin părṭile Alexandriei, din Teleorman, neaoṣi români, maică-mea este neaoṣ româncă. Iar taică-meu este austro-sas, ca să zic aṣa. […]
Exista un anumit obicei de sărbători, un ritual în familie?
Ei, sigur, maică-mea făcea… a învăṭat de fapt de la bunică-mea din partea tatălui […], făcea un cozonac săsesc care era un cozonac cu nucă, adică făcea foaia foarte subṭire ṣi punea nucă ṣi pe urmă îl rula ṣi ieṣea un fel de cozonac cu nucă, dar nu aṣa, împrăṣtiată, ci încolăcită de multe ori, că făcea foaia foarte subṭire. Şi am regăsit acest cozonac săsesc, unde crezi?! La Petroṣani!.. La Petroṣani în prăvălie, făcut comercial exact cum era cozonacul lui maică-mea, care de fapt era cozonacul lui bunică-mea. Care bunică-mea, nu era de pe ramura ei macedoneană venit cozonacul, ci era venit de pe linia Litarczek… germană. […] Erau ṣi sarmale bune, pe care le face ṣi nevastă-mea… nu mă face să mă gândesc, că salivez acum!…”
[Interviu de Octavian Silivestru, 2012]
Profesor inginer Dumitru Cioc
„La Paşte şi la Crăciun erau sărbători obişnuite, [mergeam] la biserică. Luam masa la ora doisprezece, că până atunci se ţinuse post. La noi [în familie] se ţinea post o săptămă la început, o săptămână la sfârşit, deci intram în regulile acestea.
De Anul Nou mergea familia cu copii cu tot la moaşă – adică nu la naş, nu la altcineva – cu cadouri şi mai ales cu mâncare. Şi acolo copiii erau daţi la grindă ca să crească mari – la ziua onomastică, tot aşa! -, ca să crească mari îi trăgea de urechi.
Deci moaşa era foarte importantă în comunitate…
Da-da… În afară de moaşa satului care făcea moşirea, fiecare copil avea încă o moaşă, aşa cum era naşul. Şi la asta se făcea Anul Nou. […] De fiecare dată la Anul Nou familia toată mergea la moaşă.
Şi cum se alegea această moaşă?
Aşa, dintre cunoscuţi. Moaşa noastră era soţia lui Moş Melache ţiganul.
Şi cum se proceda?
Se duceau părinţii, se duceau copiii, cu masă la prânz… […]
Iar a doua zi de Anul Nou era un fel de carnaval, adică fiecare grup din ăsta, fiecare cu moaşa lui… rămânea moaşa cu moşul acasă. Însă grupul, parţial măcar, mergea prin sat şi se întreceau, care mai cu muzică, chiar cu dansuri. […]
Mi-aduc aminte de o întâmplare, adică ce-am văzut de Anul Nou. Era un grup din ăsta, [mergea] cântând, mergând… şi unul din ei avea muştar pe spate şi [altul] un cârnat… ăla dădea peste muştar şi mânca din cârnat!
De sărbători când colindaţi, ce primeaţi?
A, colindul era de Crăciun şi de Paşti. […] De Crăciun se dădea câte un leu… la Crăciun era „Steaua„…
Copiii primeau cadouri de Paşte sau de Crăciun de la părinţi?
Nu prea primeau, nu, că n-aveau… Findcă oamenii erau mai săraci, adică nu-şi permiteau ṣi nu era obiceiul.”
[Interviu de S. Iliescu ṣi O. Silivestru, 2009]
