Compania Naţională Poşta Română a lansat două licitaţii pentru dezvoltarea reţelei de comunicaţii electronice, în valoare de 17 milioane euro. Cele două contracte vizează introducerea unui sistem informatic performant în Poşta Română, inclusiv a unei reţele competitive de internet. Directorul general al companiei, Alexandru Petrescu, precizează într-un comunicat, că, astfel, operatorul naţional de servicii poştale vrea să iasă din zona tehnologiilor depăşite care nu i-au permis să deruleze într-un mod eficient operaţiuni comerciale. Compania precizează, de asemenea, că numărul oficiilor poştale informatizate se va dubla anul viitor, iar timpul de aşteptare la ghişee ar urma să scadă considerabil. Deschiderea ofertelor pentru cele două contracte se va face în luna februarie, iar anunţurile privind licitaţiile sunt publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Poşta Română a încheiat anul 2014 cu un profit net de peste 22 de milioane de lei, după cinci ani de pierderi.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 decembrie)