Un proxenet român a fost condamnat la 44 de ani de închisoare de Tribunalul suprem din Spania

Un proxenet român a fost condamnat la 44 de ani de închisoare de Tribunalul suprem din Spania. Potrivit corespondentului Radio România Actualităţi Annamaria Damian, bărbatul a fost arestat în urmă cu trei ani pentru trafic de persoane, proxenetism şi vătămare corporală gravă. Reţeaua condusă de proxenet a obligat mai multe femei din România, unele minore, să se prostitueze la Madrid şi îşi controla victimele prin violenţă extremă, momentele de agresiune fiind filmate. În acelaşi dosar au primit sentinţe cuprinse între 1 şi 31 de ani de închisoare şi rude ale bărbatului care făceau parte din reţea, între care soţia şi fiica sa.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 decembrie)