Calendarul evenimentelor, 30 decembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Guvern

* Şedinţă a executivului în cadrul căreia urmează să fie luată o decizie în privinţa creşterii salariului minim pe economie şi a modalităţii de aplicare a acesteia – ora 10:00, la Palatul Victoriei

– Administraţie

* Oradea: Conferinţa de închidere a proiectului „Amenajare intersecţie prin pasaj denivelat între drumul de centură al municipiului Oradea şi drumul naţional DN 76 şi DN 79” – ora 11:00, la Sala mare a Primăriei

* Timişoara: Inaugurarea lucrărilor de reabilitare a centrului istoric

– Social

* Bacău: Evenimentul de lansare a întreprinderii sociale etargonline.ro., un târg online – ora 14:00, la President Hotel. Cei interesaţi vor avea ocazia să ia parte la conferința de lansare a întreprinderii, vor avea oportunitatea de a învăța pașii necesari înființării unei afaceri sociale

– Mediu

* Iaşi: Conferinţă de presă organizată de Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad cu prilejul finalizării contractului de servicii „Sistem integrat de suport decizional în bazinul hidrografic al râului Bahlui” – ora 10:00

– Cultură

* Concert extraordinar susţinut de cântăreaţa Maria Răducanu – ora 19:15, la Teatrul de Artă, Str. Sfântul Ştefan nr. 21

* Muzeul Naţional de Artă al României organizează în perioada 30 decembrie 2015 – martie 2016, expoziţia „Colecţia de Artă Veche Românească. 150+”, deschisă în corpul Ştirbei. Expoziţia este un demers ce îşi propune să spună publicului povestea Colecţiei de Artă Veche Românească şi în acelaşi timp să pună în valoare fondul artistico-documentar Alexandru Odobescu/Henri Trenk, rămas inedit până în zilele noastre. Curatorii expoziţiei sunt Emanuela Cernea şi Lucreţia Pătrăşcanu, specialişti în cadrul Biroului de Artă Veche Românească al MNAR

* Comăneşti, jud. Bacău: Festivalul „Datini şi obiceiuri strămoşeşti” – Comăneşti 2015, ediţia a XX-a, eveniment la care participă peste 300 de colindători şi urători din întreaga ţară – în Parcul Central. Partener media: Radio România Iaşi

– Sport

* Istanbul: Selecţionata de polo pe apă a României întâlneşte Turcia, la turneul internaţional „Memorialul Ibrahim Sulu” (28 – 30 dec.) – ora 13:30

– S-a întâmplat într-o zi de 30 decembrie

* În urmă cu 93 de ani (1922), a fost adoptată, în unanimitate, de către primul Congres Unional al Sovietelor, Declaraţia privind crearea U.R.S.S. – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (la 21.XII.1991, prin documentul de fondare a Comunităţii Statelor Independente – C.S.I, semnat la Alma-Ata, se consfinţea dispariţia de pe harta politică a lumii a U.R.S.S.)

* Premiera filmului „Ţigăncuşa de la iatac”, prima co-producţie din istoria filmului românesc (cu Germania) şi prima realizare notabilă în domeniul filmului de ficţiune, avea loc într-o zi de 30 decembrie, acum 92 de ani (1923)

* În urmă cu 68 de ani (1947) regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947) a fost obligat să semneze actul de abdicare (pentru el şi urmaşii săi) de la prerogativele regale şi să părăsească ţara. A doua zi pleacă la Sinaia, unde va rămâne până la 4.I.1948, când va părăsi România. Tot la 30 decembrie, într-o şedinţă extraordinară, Adunarea Deputaţilor proclamă Republica Populară Română (prin Legea 363)

* Acum 58 de ani (1957) se înfiinţa, la Bucureşti, Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (A.C.A.R.). Constituită în 1957 ca organizaţie obştească, şi recunoscută oficial în 1958, A.C.A.R. a cunoscut o dezvoltare rapidă şi remarcabilă în perioada următoare. În anul 1958, Asociaţia Crescătorilor de Albine din România a aderat la Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Apicultură – APIMONDIA

* În urmă cu 58 de ani (1957) avea loc, la Bucureşti, premiera filmului „Erupţia”, filmul de debut al regizorului Liviu Ciulei (1923 – 2011); în distribuţie: Lucia Mara, Jean Bart, Dorin Dron, Benedict Dabija ş. a.

* Acum 51 de ani (1964), era instituţionalizată, de Adunarea Generală a ONU, Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD), la recomandarea Conferinţei cu acelaşi nume, de la Geneva (din martie-iunie 1964)

* Şi tot într-o zi de 30 decembrie, acum 22 de ani (1993) era semnat, la Ierusalim, un acord istoric de recunoaştere reciprocă între Israel şi Vatican (la 15.VI.1994 cele două state vor stabili relaţii diplomatice la nivel de ambasadă şi nunţiatură)

Aniversări – Comemorări

– 1863: S-a născut Ion Gorun (pseudonimul lui Alexandru I. Hodoş), prozator de factură sămănătoristă, poet şi traducător (a tradus din Kant, Goethe, Strindberg, Dumas, Karl May); frate cu Enea şi Nerva Hodoş (m. 1928)

– 1883: S-a născut Ionel Băjescu-Oardă, compozitor şi cântăreţ; autor de romanţe (m. 1979). NOTĂ: Unele surse (http://www.protecuci.ro/personalitati-tecucene/ionel-bajescu-oarda-actor.html) menţionează ca dată a naşterii 7 ianuarie 1889

– 1891: A murit profesorul de teologie Barbu Constantinescu; primul decan (1881-1882) al noii Facultăţi de Teologie din Bucureşti, înfiinţate la 1/13.XI.1881; profesor de istorie bisericească la această facultate până la sfârşitul vieţii (n. 1839)

– 1894: A murit poetul Ion Păun Pincio (numele la naştere: Ion Păun); după o călătorie în Italia, şi-a adăugat la numele său numele grădinii publice din Roma, Pincio; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1868). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) dă ca dată a morţii 31.XII.1894

– 1902: S-a născut Vasile Mârza, medic şi biolog; cercetări în domeniile histochimiei şi histofiziologiei; a fost unul dintre promotorii studiilor de histobiologie din România; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1995)

– 1904: S-a născut istoricul Vasile Maciu, specialist în istoria modernă a României; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1981)

– 1905: S-a născut inginerul chimist Şerban Solacolu; i se datorează cercetări de pionierat în chimia fizică a silicaţilor tehnici; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1980) – 110 ani

– 1934: S-a născut arheologul Vasile Ursachi; între anii 1957 şi 2004 a fost directorul Muzeului de Istorie din Roman; a condus peste 20 de şantiere arheologice; a publicat peste 190 de articole de specialitate, volume şi cataloage de expoziţii interne şi internaţionale

– 1939: S-a născut actorul Mircea Andreescu

– 1962: S-a născut pictorul Dacian Andoni, doctor în arte vizuale şi conferenţiar la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Arte Plastice

EVENIMENTE EXTERNE

– Viena: Vizita secretarului general al ONU, Ban Ki-moon (30 dec. – 2 ian.)

– Preşedinţii ucrainean, Petro Poroşenko, rus, Vladimir Putin, francez, François Hollande şi cancelarul german, Angela Merkel, vor discuta la telefon pentru a face bilanţul punerii în aplicare a acordurilor de pace în estul separatist prorus al Ucrainei

– Republica Centrafricană: Alegeri prezidenţiale şi parlamentare (amânate din data de 27 decembrie)

– Shenzhen, China: Inaugurarea celei mai mari gări feroviare subterane pentru trenuri de mare viteză din Asia – Gara Futian

Aniversări – Comemorări

– 39: S-a născut Titus Flavius Vespasianus, împărat roman între anii 79-81 (m. 81)

– 1819: S-a născut scriitorul german Theodor Fontane, reprezentant al „realismului poetic” (m. 1898)

– 1853: S-a născut André Messager, compozitor şi dirijor francez (m. 1929)

– 1859: S-a născut Josef Bohuslav Foerster, compozitor ceh (m. 1951)

– 1865: S-a născut, la Bombay (India), scriitorul britanic Rudyard Kipling; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1907 (m. 1936) – 150 de ani

– 1904: S-a născut Dmitri Kabalevski, compozitor, muzicolog, pianist şi dirijor rus (m. 1987)

– 1906: S-a născut Sir Carol Reed, primul regizor britanic de film care a fost înnobilat, în anul 1952 (m. 1976)

– 1910: S-a născut scriitorul şi compozitorul american Paul Bowles (m. 1999) – 105 ani

– 1928: S-a născut chitaristul american Bo Diddley, figură reprezentativă a muzicii americane a celei de-a doua jumătăţi a secolului XX (m. 2008)

– 1944: A murit scriitorul francez Romain Rolland; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1915 (n. 1866)

– 1945: S-a născut muzicianul britanic Davy Jones (David Thomas „Davy” Jones), membru al trupei The Monkees (m. 2012) – 70 de ani

– 1947: A murit Alfred North Whitehead, matematician şi filosof englez (n. 1861)

– 1959: S-a născut dirijorul şi pianistul american Antonio Pappano

– 1968: A murit Trygve Lie, om politic şi diplomat norvegian, primul secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) între anii 1946 şi 1953 (n. 1896)

– 1994: A murit fizicianul rus Dmitri Ivanenko (n. 1904, la Poltava, astăzi în Ucraina)

– 2002: A murit scriitoarea britanică Mary Wesley (pe numele ei adevărat Mary Aline Mynors Farmar) (n. 1942)

– 2006: A fost executat (prin spânzurare), la Bagdad, fostul preşedinte irakian Saddam Hussein, condamnat la moarte (de Tribunalul Penal Irakian) pentru execuţia, în anii ’80 ai secolului XX, a 148 de ţărani şiiţi; Saddam Hussein a condus ţara cu o mână de fier din 1979 până la căderea regimului, în aprilie 2003 (n. 1937)

– 2009: A murit Alberto Lysy, violonist şi dirijor argentinian de origine de origine ucraineană (n. 1935)

– 2010: A murit Bobby Farrell, cântăreţ de muzică pop olandez, cunoscut mai mult ca membru al formației muzicale de succes a anilor 1970, Boney M (n. 1949) – 5 ani

– 2012: A murit Rita Levi-Montalcini, neurolog italian; laureată a Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1986 (împreună cu biochimistul american Stanley Cohen), pentru descoperirea revoluţionară a „factorilor de creştere a celulelor nervoase”, ce a permis să se înţeleagă mai bine dezvoltarea sistemului nervos şi a dus la progrese deosebite în studiul unor boli precum maladia Alzheimer, complicaţii neurologice legate de diabet şi anumite fenomene canceroase (n. 1909)

– 2014: A murit actriţa americană de origine germană Luise Rainer (n. 1910) – 1 an