MUZEE CULINARE: Muzeul Viţei de Vie – Farul din Verzenay (Franţa)

LePhare-lestraditionsŞampania este pentru mulţi dintre noi un vin de sărbătoare şi de bucurie, băutura fiind nelipsită la nunţi, botezuri, zile de naştere şi bineînţeles la întâmpinarea Anului Nou. Cu toţii vrem să împărtăşim cu cei dragi un eveniment deosebit şi atunci deschidem o sticlă de şampanie şi creăm astfel o atmosferă specială. Acest vin de excelenţă, renumit în lume de mai bine de două secole, este un simbol al luxului şi al festivităţilor. El  provine din viile cele mai nordice ale Franţei.

Recunoscută pentru gastronomia şi vinurile sale, Franţa este una din destinaţiile turstice de top din lume. Cultura viţei de vie a creat diversitatea peisajelor, iar patrimoniul arhitectural este de multe ori legat de viticultură.
Romanii au fost primii care au cultivat viţa de vie în regiunea Champagne din Franţa. Din struguri au făcut un vin luminos, clar. Odată cu retragerea romanilor, vinul a fost în continuare produs de agricultorii din zonă. Ei au acordat strugurilor şi vinului o atenţie deosebită, au cultivat în continuare viţa de vie şi vinul l-au vândut la Paris.
În timpul regelui Henric al IV-lea, vinul din această regiune a primit numele de vin de Champagne, fiind foarte răspândit la curţile regale din Franţa si Anglia.
În anul 1670, un accident a contribuit la realizarea şampaniei. Vinul se transporta în acele timpuri în butoaie şi se pierdea mult din gustul său autentic. Vinificatorilor le-a venit ideea de a transporta vinul în sticle. Datorită fermentaţiei, s-a format acidul carbonic şi multe sticle au explodat în timpul depozitării sau transportului.  Călugărul benedictin Dom Perignon şi Louis Pasteur au perfecţionat procesul de fermentare şi au putut gestiona astfel riscurile inerente ale viticultorilor. După anul 1728, transportul in sticle a obţinut un caracter oficial şi au fost înfiinţate astfel primele case de şampanie, fiind extins comerţul la nivel internaţional.
Numeroase studii ştiinţifice şi medicale confirmă faptul că un consum moderat de vin are efecte benefice asupra organismului nostru, protejând împotriva unor forme de cancer şi boli neurodegenerative şi ajutând digestia.
Încă din secolul al XVII-lea şampania a fost recunoscută oficial ca având efecte benefice pentru sănătate. „Regele vinului şi vinul regilor” protejează împotriva bolilor cardiovasculare, este un puternic antioxidant, un remediu împotriva reumatismului, este antiseptic, previne îmbătrânirea, alungă gândurile negre şi depresia şi îmbunătăţeşte starea de spirit. 
Şampania conţine 440 de feluri de polifenoli, inclusiv faimosul reservatrol. Este fabricată din trei soiuri de viţa de vie: două de struguri negri – Pinot Noir şi Pinot Meunier şi unul de struguri albi, Chardonnay. Polifenolii se găsesc în cantităţi mici in unele sortimente de vin roşu, dar efectul lor este activat mai puternic în şampanie, datorită dublei fermentări.
Potrivit unui studiu publicat în anul 2009 în British Journal of Nutrition, consumul moderat de şampanie (două-trei pahare pe săptămână) ajută circulaţia sanguină, are efect antiinflamator şi reduce riscul de accident vascular cerebral.
Un alt studiu realizat de Universitatea din Reading din Marea Britanie şi publicat recent relevă încă o dată beneficiile polfenolilor asupra sănătăţii. „Şampania este mai bogată în compusi fenolici decât vinul alb, din cauza proprietăţilor celor două soiuri de struguri negri folosiţi pentru obţinerea sa” a observat Jeremy Spencer, profesor de ştiinţe nutriţionale şi autor principal al studiului Consumul moderat de trei pahare de şampanie pe săptămână ajută la îmbunătăţirea memoriei şi previne pierderile cognitive. De asemenea, încetineşte evoluţia bolii Alzheimer. Şampania este bogată în săruri minerale, cum ar fi sodiu, calciu, magneziu, potasiu şi sulf. Conţine zinc, important în reglarea impulsurilor nervoase, dar şi fosfor şi litiu, de mare ajutor pentru a avea o stare bună de spirit. Prin acţiunea sa detoxifiantă, curăţă vasele de sânge şi are un efect tonic asupra stomacului. Vinul spumant este şi un puternic bactericid, în special intestinal.
Ştiaţi că, în lume, Ziua internaţională a şampaniei este celebrată, în fiecare an, la data de 23 octombrie şi că Statele Unite ale Americii sărbătoresc, la data de 31 decembrie,  Ziua naţională a şampaniei?
O călătorie prin regiunea Champagne din Franţa te conduce prin satele fermecătoare vinicole care au renumite case de şampanie şi clădiri din secolul al XIX-lea. Fiecare sat are un farmec propriu. Din vara anului 2015 (4 iulie), regiunea Champagne este înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO.
champagne-4
Călătoria începe în Verzenay, unde în partea de est a localităţii, într-un vechi far, se află Muzeul Viţei de Vie. Localitatea, situată pe un deal, este la 17 kilometri sud-est de oraşul Reims şi are 420 de hectare de viţă de vie. A fost parţial distrusă în timpul Primului Război Mondial, din cauza apropierii sale de linia de front. Biserica recent renovată datează din secolul al XVIII-lea.
Un far înconjurat de podgorii este ceva neobişnuit şi unic pentru vizitatori, pentru că de obicei acesta este asociat cu apa. Verzenay se află la aproximativ 300 de kilometri distanţă de mare. Farul din Verzenay este în mijlocul unei mări de viţă de vie. În urmă cu mai bine de o sută de ani (în anul 1909), farul a fost construit de Joseph Goulet pentru a-şi promova şampania, în interiorul lui fiind amenajat un restaurant. Astfel, acesta a devenit un punct de întâlnire între locuitorii din localităţile  Reims şi Epernay. Farul s-a bucurat de un mare succes până în anul 1914, când a izbucnit Primul Război Mondial. În acele vremuri, farul a servit ca post de observaţie. Apoi,o lungă perioadă de timp, farul a fost închis. În anul 1987, el a fost cumpărat de autorităţile locale de la o casă de şampanie care îl deţinea în proprietate. În anul 1994, s-a decis crearea unui muzeu care a fost deschis publicului la 3 octombrie 1999.
În prezent, este un fascinant muzeu al şampaniei şi este o atracţie turistică foarte populară, fiind cunoscut sub denumirea de Farul de la Verzenay. Muzeul prezintă filme documentare despre istoria şampaniei, geologia solului, activităţile din podgorii, obiectele şi uneltele intrebuinţate la fabricarea şampaniei, precum şi hainele tradiţionale purtate de oamenii locului.
farul din verzenay
Viile din Verzenay sunt cultivate cu Pinot Noir, Chardonnay şi Pinot Meunier. O pasarelă de lemn conduce la muzeu. Camerele muzeului sunt dedicate celor patru anotimpuri, festivalurilor şi traditiilor din regiune. De asemenea, aici sunt expuse uneltele folosite în vii pe tot parcursul anului pentru producţia de struguri şi vin. Sunt prezentate informaţii despre Sfântul Vincent – patronul viţei de vie, al vinului şi al viticultorilor, sărbătorit în aceste regiuni, în fiecare an, la 22 ianuarie – şi sunt expuse costume tradiţionale purtate şi astăzi la Festivalul Viei şi Vinului, care din anul 1995 se desfaşoară, an de an, în ultimul sfârşit de săptamână din luna mai.
Ada Ionescu