Meteorologii anunţă că vremea se îndreaptă în următoarele zile

Meteorologii anunţă că vremea se îndreaptă în următoarele zile, iar atenţionarea cod galben, valabilă până la prânz în zonele din sud şi sud-vest, cel mai probabil nu va fi prelungită. După una dintre cele mai reci nopţi ale anului, când în toată ţara s-au înregistrat temperaturi sub minus 10 grade Celsius, iar stratul de zăpadă a ajuns la 10-15 centimetri, ninsorile şi vântul au mai scăzut în intensitate. Meteorologul Dinu Mărăşoiu avertizează, însă, la Radio România Actualităţi, că în judeţele vizate de codul galben ninsorile se vor transforma treptat în ploi: „Temperaturile încep să crească şi maximele de astăzi sunt în creştere, ele nu or să mai fie sub minus 10 grade, cele mai mari putând chiar să ajungă la zero grade, iar în zilele următoare iar mai cresc cu 3-4 grade, fapt ce va permite în cursul zilei de 6, de exemplu, la reapariţia precipitaţiilor, să vorbim mai ales de ploi, pentru că minime mai ridicate şi temperaturi maxim pozitive înseamnă deja schimbarea formei precipitaţiilor”.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 ianuarie)