Potrivit ultimelor statistici cu privire la cele mai importante destinaţii turistice europene în cadrul turismului internaţional din 2015, în Ungaria a fost înregistrată cea mai mare creştere a numărului sosirilor internaţionale de turişti. Comunicatul remis luni Agenţiei de Presă MTI de către Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism subliniază că, potrivit raportului din decembrie 2015 al Organizaţiei Mondiale a Turismului (UNWTO), în primele trei trimestre ale anului 2015 numărul sosirilor internaţionale de turişti a crescut la nivel mondial cu 4,4%, la nivelul Europei cu 5,1%, în regiunea Europei Centrale şi de Est cu 6,6%, iar în Ungaria cu 19,1%. Din punctul de vedere al creşterii numărului turiştilor, Ungaria se află pe primul loc între cele mai importante destinaţii turistice europene. Creşterea cu 19,1% înseamnă că în Ungaria a crescut de patru ori numărul sosirilor internaţionale de turişti, faţă de media globală. Pe lista UNWTO TOP, care cuprinde 50 de ţări din Europa, urmează Slovacia, care a înregistrat a doua cea mai mare creştere (13,3%), iar locul trei revine Irlandei, care a înregistrat o creştere de 12,8%. În perioada de referinţă, în Cehia creşterea a fost de 8,5%, în Austria 6,4%, iar în Polonia 5%. În privinţa încasărilor provenite din turismul internaţional, Ungaria a obţinut o performanţă majoră, înregistrând o creştere – socotind în dolari – de peste 7%. În valoare absolută, în primele trei trimestre ale anului 2015, numărul turiştilor sosiţi în Ungaria pentru mai multe zile a fost echivalentul a 11 milioane de persoane, care au cheltuit cu 15,2% mai mult în perioada amintită faţă de perioada similară a anului trecut. Comunicatul UNWTO mai menţionează că, în pofida provocărilor politice internaţionale şi de altă natură cu care se confruntă Europa, şi în special Ungaria, există şanse ca Ungaria să stabilească un nou record. Tendinţele mondiale ale turismului, precum şi obiceiurile de călătorie şi schimbările pretenţiilor sunt deosebit de favorabile pentru oferta turistică a Ungariei. Trendul vizitelor scurte şi dese pentru vizitarea Budapestei şi turismul balnear reprezintă o altă posibilitate pentru turismul Ungariei.
MTI – 4 ianuarie