În serele Grădinii Botanice „Vasile Fati” din Jibou poate fi admirată în această perioadă una dintre cele mai spectaculoase plante din lume. Este vorba despre Amorphophallus rivieri sau Planta cadavru, aşa cum este poreclită de oamenii de ştiinţă pentru simplul motiv că emană un miros cadaveric. Directorul Grădinii Botanice „Vasile Fati” din Jibou, biologul Cosmin Sicora, a declarat că planta de dimensiuni impresionante a înflorit deja în serele grădinii botanice şi chiar daca are un miros insuportabil se numără printre atracţiile locului, fiind admirată de curioşii care ajung aici. Potrivit lui Cosmin Sicora, planta atrage insectele cu ajutorul mirosului. Potrivit biologilor din Jibou, planta înfloreşte o dată la trei sau chiar zece ani.