Preşedintele Vladimir Putin a adresat un mesaj de felicitare de Crăciun pentru cetăţenii ruşi

Preşedintele Vladimir Putin a adresat joi, 7 ianuarie, un mesaj de felicitare cu ocazia Crăciunului, prin care le urează ruşilor un Crăciun fericit, anunţă Serviciul de presă al Administraţiei prezidenţiale ruse. Conform tradiţiei, liderul de la Kremlin este prezent de fiecare dată, în fiecare an, la oficierea slujbelor religioase în timpul celor mai importante sărbători religioase creştine. De această dată, Putin participă la sluijba oficiată de Crăciun, 7 ianuarie, la Biserica Acoperământul Maicii Domnului din Turghinovo, biserică unde au fost botezaţi părinţii săi, iar în cimitirul din localitate a fost înmormântată bunica preşedintelui rus. Amintim că anul trecut, de Crăciun, preşedintele Vladimir Putin a participat la Liturghia de Crăciun oficiată la Biserica Acoperământul Maicii Domnului, care are în jur de 450 de enoriaşi, din localitatea Otradnoe, din regiunea Voronej.

Joi, 7 ianuarie, preşedintele Vladimir Putin, i-a felicitat pe toţi credincioşii otodocşi de rit vechi cu ocazia Naşterii Domnului. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a întâmpinat această mare sărbătoare creştină în localitatea Turghinovo din regiunea Tver. Putin a participat la Liturghia de Crăciun la Biserica Acoperământul Maicii Domnului din Turghinovo. El a mai vizitat acest sfânt lăcaş în 2011 şi i-a adus atunci în dar preotului paroh o icoană a Maicii Domnului, ce datează din secolul al XIX-lea. Pentru enoriaşii care au venit la liturghina din Turghinovo apariţia şefului statului a fost o adevărată surpriză pentru că ei nu au fost avertizaţi din timp că preşedintele rus, Vladimir Putin, va asista la liturghie. Putin a venit la biserică, a intrat în incinta acesteia şi s-a apropiat de o icoană, unde a aprins o lumânare, iar în timpul slujbei a stat lângă un grup de copii, care sunt membri ai unui centru creştin din localitate.

La Liturghie au luat parte copiii care vor învăţa în centrul deschis special pentru ei de biserică. Putin i-a felicitat pe creştinii care au participat la slujba de Crăciun cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului şi i-a mulţumit personal preotului bisercii pentru eforturile depuse la reconstrucţia sfântului lăcaş, dar şi pentru deschiderea centrului creştin pentru copii. Putin a mai vizitat Casa parohială de pe lângă Biserica Acoperământul Maicii Domnului. Acest centru a fost construit după ce parohul bisericii a cerut sprijin şefului statului rus. Acesta i-a arătat lui Putin centrul, iar preşedintele Putin i-a mulţumit parohului şi i-a oferit în dar o icoană a Maicii Domnului de Smolensk.

www.ria.ru – 7 ianuarie