Michel Platini îşi retrage candidatura de la şefia FIFA

Fostul şef al UEFA, Michel Platini, renunţă la candidatura pentru şefia FIFA. Michel Platini a fost suspendat luna trecută pentru o perioadă de opt ani din toate competiţiile fotbalistice pentru acuzaţii legate de corupţie. Potrivit corespondentului BBC, confirmarea anunţului privind renunţarea la candidatura pentru şefia FIFA nu a surprins, chiar o posibilă reuşită a apelului formulat împotriva deciziei privind restricţia de opt ani neputând garanta succesul într-o campanie pentru alegerea noului preşedinte al FIFA, relatează corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 ianuarie