Aproape după 15 ani de când şi-a încheiat mandatul de președinte al Statelor Unite ale Americii, în documentele din bibliotecă ale lui Bill Clinton au apărut stenogramele convorbirilor avute cu premierul britanic de atunci Tony Blair, cel mai bun prieten al lui dintre liderii mondiali, scrie „New York Times”. Printre altele, Clinton și Blair au discutat şi despre președintele de atunci al Serbiei, Slobodan Milosevic, și situația din Kosovo în cursul anului 1999. În convorbirea cu Blair, Clinton a exclus posibilitatea de a-l ucide pe Slobodan Milosevic. În timpul bombardamentele NATO, Clinton ar fi fost deschis pentru a se ajunge la un acord care l-ar lăsa pe Slobodan Milosevic la putere. El avea îndoieli în ceea ce priveşte trimiterea de trupe terestre, în pofida presiunilor la care era expus în această țară, în parte şi pentru că ar agrava tensiunile deja existente cu Moscova, care a fost aliat al Serbiei, scrie în cotidianul menţionat. „Când vine vorba de posibilitatea de a trimite trupe, ce naiba putem să facem cu Rusia în cazul în care această acţiune ar duce la ruperea relațiilor noastre?” se întreba Clinton.
(www.tanjug.rs – 9 ianuarie)