Ministrul justiţiei din Germania, Heiko Maas, a declarat că este de părere că agresiunile sexuale şi jafurile comise de Anul Nou în Köln împotriva unor femei au fost plănuite cu grij înainte. Autorităţile germane au precizat că sute de bărbaţi, majoritatea imigranţi, au comis atacurile. Agresiunile în masă asupra femeilor din Köln au făcut mulţi germani să pună la îndoială politica privind imigranţii propusă de cancelarul german, Angela Merkel. Ministrul Maas a declarat pentru ziarul german „Bild am Sonntag” că existau suspiciuni că infractorii aşteptau un moment anume când pe străzi vor fi mulţimi adunate, ceea ce duce ancheta înspre o nouă dimensiune. Ministrul german de justiţie nu a precizat, însă, ce l-a făcut să ajungă la această concluzie.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 10 ianuarie)