Populaţia României continuă să scadă

Populaţia României continuă să scadă. Lună de lună sunt mai puţine naşteri şi mai multe decese, arată Institutul Naţional de Statistică. În noiembrie s-au născut cu 3.000 mai puţini copii decât în octombrie, în timp ce numărul deceselor a crescut cu 520 – arată ultimele date. Preşedintele instituţiei, Tudor Andrei, semnalează clasei politice aceste tendinţe demografice îngrijorătoare şi îi sugerează să urmeze exemplul Franţei, una din puţinele ţări europene care au reuşit să aibă un spor natural pozitiv. Între măsurile luate de aceasta:  dezvoltarea stabilimentelor în care copiii pot fi educaţi şi pot permite părinţilor să aibă o viaţă activă sau scutiri de impozite pentru anumite categorii de familii.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 ianuarie