Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, l-a informat pe preşedintele Nicolae Timofti despre constituirea unei majorităţi parlamentare

La Chişinău liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, a anunţat după consultările din această seară cu preşedintele Nicolae Timofti că l-a informat pe şeful statului despre constituirea unei majorităţi parlamentare formate din 56 de deputaţi. El a precizat că din grup fac parte parlamentari democraţi, ai Partidului Liberal, un grup de deputaţi PLDM şi cei 14 deputaţi foşti comunişti. Marian Lupu a declarat că până miercuri această majoritate ar urma să propună şi un candidat pentru funcţia de premier – relatează Radio Chişinău.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 ianuarie)