Imigranţii din Centrul pentru refugiaţi dintr-un cartier sofiot se adună în fiecare zi sub ferestrele locuitorilor din blocurile din apropiere. Teama și tensiunea domnesc în zonă, iar oamenii care trăiesc în apropiere de centru se plâng de probleme constante. Locuitorii susţin că femeile sunt supuse zilnic injuriilor şi aluziilor cu tentă sexuală. Rezidenții se tem să-şi lase copiii singuri pe stradă, din cauza grupurilor mari de refugiați care se adună în jurul blocurilor. Locuitorii nemulţumiţi au declarat că pregătesc un protest amplu şi ameninţă să blocheze şoseaua de centură a Sofiei din cauza inacţiunii Ministerului de Interne faţă de refugiaţi. Deşi au fost depuse o serie de plângeri, locuitorii din zonă nu primesc sprijin din partea instituțiilor. De aceea, ei au apelat la ajutorul mass-media din Bulgaria pentru a se face auziţi. Într-o scrisoare deschisă adresată presei, oamenii au acuzat Ministerul de Interne că închide ochii la traficul ilegal de refugiați. Locuitorii din cartierul respectiv susţin că aproape în fiecare seară, 100-200 de străini se adună în fața blocurilor din apropiere, unde vin taxiuri și autobuze, care îi transportă într-o direcție necunoscută. „Stimaţi politicieni, avenţi şansa de a ne elibera de sentimentul că suntem ‘minoritate’ în propria noastră ţară. Aveţi şansa de a schimba situaţia în care familii din Bulgaria sunt obligate să-şi limiteze libertatea, din cauza dreptului ‘lor’ la liberă circulație”, se arată în scrisoarea locuitorilor din cartierul sofiot.
www.novinite.bg – 12 ianuarie