OMS solicită guvernului sirian permisiunea de a amplasa clinici mobile în oraşul Madaya

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a solicitat guvernului sirian permisiunea de a trimite clinici mobile şi echipe medicale în oraşul Madaya. Există rapoarte potrivit cărora locuitorii din acest oraş ar fi murit de foame în timpul asediului de lungă durată al forţelor proguvernamentale. Un convoi umanitar internaţional a reuşit să ducă provizii alimentare şi medicale luni în acest oraş. Potrivit reprezentanţilor OMS, au fost văzute în Madaya persoane atât de slăbite încât nu îşi puteau părăsi locuinţele. În prezent, se depun eforturi în încercarea de a organiza o procedură pentru evacuarea a aproximativ 400 de persoane care se află în mare nevoie de asistenţă medicală, relatează corespondenţii BBC.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 ianuarie