Gabriel Oprea: Vă mulţumesc pentru că sunteţi astăzi aici şi, înainte de a începe, vreau să vă urez un an cât mai bun, plin de împliniri alături de cei dragi.
Ca la fiecare început de an, am avut în aceste zile o serie de discuţii cu toţi colegii din conducerea UNPR şi cu reprezentanţii noştri din teritoriu. Discuţiile s-au axat pe strategia politică a UNPR şi pe obiectivele anului 2016. Concluziile pe care vi le prezint astăzi vizează trei mari subiecte: priorităţile UNPR în ceea ce priveşte acţiunea parlamentară, politică şi publică; strategia politică în relaţia cu Guvernul, Preşedintele şi partidele parlamentare; pregătirea campaniilor electorale pentru alegerile locale şi parlamentare.
În ceea ce priveşte priorităţile UNPR, vreau să vă spun foarte clar că rămânem fideli celor două obiective pe care ni le-am asumat ca partid, şi anume: securitate şi prosperitate pentru români.
Prin urmare, vom promova şi vom susţine proiecte legislative, propuneri de politici publice şi acţiuni care contribuie la realizarea celor două obiective.
Securitate pentru români înseamnă o atenţie sporită pentru Armată şi pentru militari, poliţişti, jandarmi, pompieri. Înseamnă sprijin pentru respectarea angajamentelor luate anul trecut în privinţa creşterii bugetului Apărării, înseamnă o atenţie sporită acordată dotării materiale pentru Armată, salariilor şi pensiilor din sistemul militar.
Securitatea, însă, nu se referă doar la Armată sau la instituţiile din domeniu, ci se referă şi la viaţa de zi cu zi a românilor: siguranţa zilei de mâine, siguranţa locului de muncă, siguranţa alimentară, siguranţa în sensul ordnii publice şi toate celelalte.
Aşadar, vom participa, în limitele pârghiilor de care dispunem ca partid parlamentar, la construirea unui stat mai sigur pentru români.
De asemenea, vom veghea şi vom participa la construirea unui stat mai prosper. Chiar dacă nu suntem la guvernare, vom utiliza toate instrumentele parlamentare, politice şi publice pentru ca Executivul să-şi facă datoria şi să asigure o creştere constantă a nivelului de trai.
Cred că Dacian Cioloş şi echipa sa au o misiune nu tocmai uşoară, şi anume, să păstreze ritmul impus de guvernul precedent. Dacă îl va depăşi, cu atât mai bine. Însă vom fi foarte fermi şi vom reacţiona tranşant dacă vom constata că există riscul să se piardă lucrurile bune câştigate de români în ultimii ani.
În privinţa strategiei politice generale, pot spune că UNPR, după cum ştiţi, este un partid al dialogului, al consensului şi al construcţiei. Îmi place să spun că noi nu avem adversari ci, cel mult, competitori.
Prin urmare, UNPR îl susţine în continuare pe preşedintele Klaus Iohannis şi îl susţine pe premierul Dacian Cioloş. De altfel, UNPR a fost primul partid care şi-a anunţat susţinerea pentru noul guvern înaintea votului de învestire.
Însă vreau să subliniez că această susţinere nu este necondiţionată.
Cerem, în schimb, performanţă guvernamentală, rezultate economice şi politici pentru securitatea şi prosperitatea românilor.
UNPR va sancţiona public şi prin vot orice abatere, orice derapaj şi orice eşec major al actualului Executiv.
Nu suntem datori nimănui cu nimic, avem libertate totală în a spune când lucrurile nu merg bine în activitatea actualului Guvern şi vom face acest lucru de câte ori va fi nevoie.
În privinţa relaţiei cu partidele parlamentare, UNPR îşi continuă parteneriatul în cadrul Alianţei de Centru-Stânga, încheiată până în anul 2020, cu PSD şi cu Liviu Dragnea, pe care îl respectăm şi care ne respectă ca parteneri.
Evident, colaborăm în limitele şi pe domeniile în care o astfel de relaţie răspunde obiectivelor comune pe care le au cele două partide.
Faţă de PNL şi faţă de celelalte partide, avem aceeaşi politică de deschidere spre dialog. Nu excludem susţinerea unor proiecte iniţiate de alte formaţiuni, însă discuţiile se vor purta punctual, de la caz la caz.
În ceea ce priveşte pregătirea campaniilor din acest an, vreau să vă spun că ne păstrăm obiectivul asumat. Mai precis, vrem ca, indiferent de modul în care vom candida, reprezentanţii UNPR să obţină cel puţin 10% din numărul total de voturi.
Poate părea un obiectiv ambiţios, dar mizăm pe aleşii noştri locali şi pe echipa puternică pe care am clădit-o în teritoriu, mai ales în ultimul an.
Ştiu că vreţi să mă întrebaţi dacă vom candida împreună cu PSD sau separat. Nu pot să vă dau un răspuns în acest moment, însă pot să vă spun altceva:
Suntem pregătiţi pentru ambele variante! PSD şi UNPR au avut şi au un parteneriat corect şi eficient. Noi am fost loiali guvernării, nu am trădat şi nu am votat nicio moţiune de cenzură şi nici nu am acţionat vreodată împotriva PSD. La baza acestui parteneriat a fost de fiecare dată dialogul.
Vă asigur că şi pe acest subiect, vom ajunge la un rezultat tot prin dialog. Voi discuta aşadar cu Liviu Dragnea – suntem doi oameni responsabili şi corecţi unul faţă de celălalt – şi, fie că vom decide să candidăm împreună, fie că vom decide să candidăm separat, vom anunţa din timp acest lucru.
În ceea ce ne priveşte, cum spuneam, suntem pregătiţi pentru oricare dintre cele două. Dacă vom merge singuri, vă asigur că vom avea candidaţi redutabili care se vor lupta pentru a câştiga.
Dacă vom merge împreună cu PSD, atunci, imediat ce se stabilesc candidaţii, vă asigur că ne vom implica cu toate resursele şi toate organizaţiile noastre din teritoriu pentru a avea împreună cel mai mare număr de voturi.
Nu este un secret pentru nimeni că, partidul sau alianţa care obţine cel mai mare număr de voturi va da premierul. Or, din acest punct de vedere, şi PSD şi UNPR înţeleg că fiecare vot şi fiecare zecime de procent contează dacă vrem să guvernăm.
În concluzie, ambele variante au avantaje şi dezavantaje atât pentru PSD cât şi pentru UNPR. Tocmai din acest motiv, este normal ca şi colegii social-democraţi să analizeze pe toate feţele acest subiect şi abia apoi să ne asezăm la masă şi vedem care este drumul de urmat.
Până atunci, din respect faţă de colegii din PSD, nu voi comenta prea multe pe acest subiect.
Acestea au fost cele trei subiecte pe care am dorit să le aduc la cunoştinţa publicului. De asemenea, nu aş vrea să închei înainte de a mai face o precizare:
Vreau să vă spun că absolult niciun membru al UNPR nu a părăsit partidul. Indiferent ce minciuni încearcă unii să arunce pe piaţă, UNPR este un partid robust şi bine închegat, iar oamenii noştri sunt uniţi. Stăm împreună pentru că ne unesc aceleaşi principii, aceleaşi obiective şi convingerea comună că doar în această formulă vom putea aduce securitate şi prosperitate pentru români.
RADOR (14 ianuarie)