„Noi trebuia să minăm trenurile cu petrol care plecau spre front”

În primăvara anului 1944, sovieticii au trimis în România Grupul Alpin Carpaţi. Misiunea grupului era să saboteze transportul de produse petroliere către Germania. După o călătorie lungă şi obositoare grupul a ajuns pe Valea Prahovei, în apropiere de Posada, unde şi-a stabilit baza. Apoi, cu ajutorul unor mine magnetice, grupul a reuşit să arunce în aer mai multe trenuri. La una din misiunile de minare a participat şi Manea Tudor.

Noi trebuia să minăm trenurile cu petrol care plecau spre front. Într-o astfel de misiune am fost trimis împreună Goidea Octavian, muncitor ceferist, un tovarăş devotat Partidului Comunist, care a căzut în acestă luptă. Împreună cu noi a fost şi tovarăşul Mihai Gureski, fost luptător în Spania. Misiunea noastră: să minăm trenurile de pe Valea Prahovei. Am găsit un tren la Câmpina. Erau peste treizeci de vagoane cisterne mari, parcă le văd, de culoare gri, încărcate cu benzină pentru aviaţie. Pe fiecare vagon scria cu etichete roşii “Către Berlin”. Cum le-am văzut, am zis: “Acest tren este clientul nostru. Trebuie să-l căptuşim cu câteva mine”. Şi am început să ne învârtim pe lângă tren. Trenul era păzit de o gardă germană.. Avea locomotiva pusă. După locomotivă era vagonul de marfă în care şedeau nemţii. Intrăm în vorbă cu un neamţ ca să ne dea voie să mergem şi noi cu trenul până la Braşov. După câteva ciorovăieli, neamţul a acceptat să ne urcăm în tren, dar să stăm închişi într-o cabină de la frână ca să nu ne vadă comandantul lui. Noi aşa am făcut. Când ne-am apropiat de tren, am hotărât ca mină în coada trenului să o pună Gureski. În momentul când santinela germană era cu spatele la noi şi mergea spre locomotivă, Gureski a intrat cu mina sub vagon. La un moment dat îl vedem că apare de sub vagon cu mina în braţe şi-mi spune că nu se prinde. Când a văzut această situaţie, Goidea îmi spune: “Ia tu mina şi vezi ce este sub tren. Eu cu Gureski vom face patrulă.” Când pun mâna sub cisternă, pe fundul cisternei, între roţi, am dat de un starat de ulei cu praf gros de aproape un deget. Această mizerie nu lăsa să prindă mina magnetică. Era un stat izolator şi nu avea putere magnetul să facă aderenţă cu metalul. Dând cu mâna acest praf, mina s-a prins foarte bine. Această mină am pus-o noi în coada trenului, trebuia să punem una şi în capul trenului ca să explodeze amândouă la douăsprezece ore, să ia focut din doua parţi, să nu mai poată scăpa nimic. Tot pândind santinala când făcea ea patrula, ne-am apropiat de vagonul care era lângă locomotivă şi repede am plasat o mină. După ce am plasat minele noi ne-am retras de la tren în gară şi de acolo într-un chioşc de cârciumă unde am rămas noaptea. Spre ziuă vine un tren personal de la Bucureşti, pe care ne-am hotărât să-l luăm până la Timişul de Sus. Când ajungem în staţia Comarnic auzim că trenul nu mai merge mai departe deoarece noaptea a ars un tren cu benzină şi linia a fost întreruptă. Noi ştiam că am minat pentru douăsprezece ore şi încă nu erau douăsprezece ore de când pusesem minele. Căpătând informaţii că mina a explodat la o anumită oră, făcând socoteala la ora la care am pus noi minele, am văzut că erau exact şase ore de la ora când noi minasem. Ne-am făcut următoarea socoteală: ori au venit în misiune alţi băieţi şi au minat alt tren sau tot acelaşi tren la sase ore sau minele au expodat mai devreme. În fine, după câteva ore se dă drumul la circulaţie pe linai falsă. Când ajungem lângă staţia Poasada observăm că aproape jumătate din trenul pe care noi îl minasem era ars. Încă pompierii erau cu furtunurile pe el şi erau echipe de muncitori şi soldaţi care munceau, lucrau la repararea liniei ferate care se topise din cauza căldurii. Atunci ne-am dat seama că una din mine din coada trenului în loc să explodeze la douăsprezece ore cum am pus-o noi, a explodat la şase ore. Când noi am ajuns cu trenul în dreptul cisternelor care scăpaseră nearse, exact atunci a făcut explozie şi a doua mină. Şi au început flacările şi fumul să cuprindă şi trenul nostru care era plin cu populaţie, cu femei, cu români şi cu foarte mulţi nemţi. Noi care ştiam despre ce este vorba ne-am dat jos din tren. În dreptul trenului care ardea era garat un alt tren încărcat cu butoaie de metal cu benzină. Repede a luat şi acesta foc. Se umpluse de fum toată valea şi cisternele explodau şi butoaiele de pe al doilea tren săreau în sus după ce erau cuprinse de foc şi făceau explozie. De la cele două trenuri focul s-a extins şi la un depozit de lemne care era în faţa gării Poasada. Din cauza acestui incendiu, cât ştim noi, două zile circulaţia a fost întreruptă, fapt foarte important pentru că era linia care aproviziona cu materiale şi trupe frontul. Noi ne-am retras imediat în munte, închipuidu-ne că o să fie imediat razie, controale. Apoi ne-am întors la bază.

[Arhiva de Istorie orală – Radio România. Înregistrare realizată la Institutul de istorie al Partidului Comunist Român, 18.06.1956]