Radio România – Antena Satelor a primit, miercuri, 13 ianuarie 2016, premiul „Unda Călătoare” pentru conceptul original al emisiunii „Sarea în Bucate”, primul show culinar radiofonic din România, realizator Simona Lazăr. Premiul acordat în cadrul Galei Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România, ediţia a XXI -a, reprezintă o recunoaştere a valorii jurnaliştilor radio din Departamentul Antena Satelor, care împlineşte, anul acesta, 25 de ani de la prima emisiune.
Asociaţia Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România, înfiinţată în 1949, recompensează, anual, cele mai bune producţii media în domeniul turismului din România şi din spaţiile locuite compact de români, precum şi activitatea unor personalităţi (diplomaţi, universitari, manageri, sportivi, scriitori etc.) care contribuie semnificativ la dezvoltarea conceptului de ospitalitate.
Gala Premiilor Asociaţiei se desfăşoară, anual, sub semnul Zilei Culturii Naţionale şi al zilei de naştere a poetului Mihai Eminescu.