București, 18 ianuarie 2016 – Din cauza condiţiilor meteo deosebite, a viscolului și căderilor masive de zăpadă (cod portocaliu în data de 16 – 17 ianuarie, cod galben in continuare), au fost afectate reţelele electrice din raza de activitate a societăţii Enel Distribuţie Muntenia.
În data de 18 ianuarie, la ora 10:00, situaţia se prezenta astfel:
Exista o linie de înaltă tensiune nealimentată în zona Ilfov, din cauza unui conductor rupt de viscol.
– în Bucureşti există o serie de deranjamente punctuale pe joasă tensiune pentru remedierea cărora se intervine.
– în judeţul Ilfov a mai rămas o singură linie de medie tensiune afectată, precum şi 22 de posturi de transformare, fiind nealimentată cu energie electrică o singură localitate (Jilava), comparativ cu 3, ieri la ora 20. De asemenea, in prezent se inregistreaza circa 125 deranjamente individuale, pentru remedierea carora echipele noastre intervin.
– în judeţul Giurgiu există 3 linii electrice aeriene de medie tensiune nealimentate parţial, precum şi 5 posturi de transformare, fiind afectate 3 de localităţi (Slobozia, Prundu, Hotarele).
Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condiţiilor meteo deosebite, se numără izolatori sparţi şi conductori rupți, stâlpi rupţi, zăpadă depusă pe elemente de reţea, galopaj al conductoarelor ca urmare a vântului extrem de puternic (conductoarele se apropie din cauza vântului şi se produce arc electric, ceea ce conduce la întreruperea furnizării de electricitate).
În pofida condiţiilor meteo severe, cu rafale de vânt şi a condiţiilor de circulaţie rutieră dificile, a drumurilor blocate si a lipsei vizibilitaţii în teren (câmp) sub 50 metri, echipele Enel Distribuţie Muntenia şi ale contractorilor lucrează neîntrerupt, pentru restabilirea în cel mai scurt timp a alimentării cu energie electrică a consumatorilor.
Colaborăm cu autorităţile locale, cu care păstrăm un contact permanent şi care sprijină intervenţia echipelor Enel.
Biroul de Presă Enel România