Ninsorile închid astăzi şcolile şi grădiniţele din Bucureşti şi din judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Buzău, Tulcea şi Vrancea. În judeţele Argeş, Olt, Galaţi, Brăila, Vaslui, Constanţa, Alba şi Dâmboviţa, cursurile vor fi suspendate numai în anumite localităţi din mediul rural. În instituţiile universitare din zonele afectate de viscol şi ninsori, cursurile şi examenele se vor desfăşura normal, iar studenţii care nu-şi vor putea susţine evaluările în această sesiune, le vor putea reprograma, transmite reporterul nostru Felicia Mocanu.