Cancelarul german, Angela Merkel, se confruntă cu presiuni politice tot mai mari, din partea coaliţiei pe care o conduce, în ceea ce priveşte gestionarea crizei refugiaţilor din Germania, mai ales în urma abuzurilor din Ajunul Anului Nou, din oraşul Köln. Câţiva dintre parlamentarii şi miniştrii din coaliţia Angelei Merkel solicită o schimbare a politicii ţării privind refugiaţii. Peste 40 dintre parlamentarii conservatori au semnat o scrisoare prin care o îndeamnă pe Merkel să schimbe direcţia ţării, iar ministrul transporturilor s-a alăturat ofensivei, cerând ca liderul german să pregătească închiderea graniţelor Germaniei. În acelaşi timp, un alt grup de parlamentari i-au scris cancelarului, exprimându-şi sprijinul pentru deciziile acestuia.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 ianuarie