Curtea Constituţională dezbate azi sesizarea guvernului referitoare la pensiile speciale pentru aleşii locali

Curtea Constituţională dezbate azi sesizarea guvernului referitoare la pensiile speciale pentru aleşii locali atacată de executiv. În sesizare se invocă încălcarea mai multor articole din Constituţie privind instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiţi aleşi locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale şi neasigurarea finanţării pentru indemnizaţiile nou create. Guvernul atrage atenţia că există cel puţin 16.300 de potenţiali beneficiari ai legii, iar efortul bugetar în acest an se ridică la 470 de milioane de lei. De asemenea, se menţionează că deficitul bugetar rezultat este de 395 de milioane de lei, peste deficitul agreat de parlament, şi tinde „să agraveze stabilitatea cadrului fiscal-bugetar” – transmite reporterul Mădălina Verman.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI