În şedinţa de ieri, guvernul a modificat legislaţia privind statutul doctoratelor. Potrivit ministrului educaţiei, Adrian Curaj, decizia de retragere a titlului de doctorat va fi luată doar de universităţi, iar anularea diplomei va avea loc indiferent de momentul şi modalitatea în care aceasta a fost atribuită. De asemenea, executivul a simplificat reglementările prin care românii aflaţi în străinătate pot obţine certificatele de cazier judiciar, termenul în care aceste documente pot fi eliberate fiind de cel mult 10 zile de la formularea solicitării.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 ianuarie