„Întrevederea dintre ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, şi secretarul de stat american, John Kerry, care va avea loc miercuri, 20 ianuarie, la Zürich, Elveţia, va aduce o contribuţie la lansarea negocierilor intersiriene”, a declarat ambasadorul Rusiei la ONU, Vitali Ciurkin. „Respectiva întrevedere va permite începerea negocierilor intersiriene”, a precizat diplomatul rus într-un interviu acordat postului de televiziune „Rossia 24”.
„Atât diplomatul suedez Staffan de Mistura, emisarul special al ONU pentru Siria, cât şi alţi membri ai Consiliului de Securitate al ONU care au luat parte la discuţii anterioare au lăsat să se înţeleagă că au aşteptări mari de la întrevederea de la Zürich, Elveţia, dintre Serghei Lavrov şi John Kerry. Ei speră că această nouă întrevedere ruso-americană la nivel politic să reprezinte un pas în plus care să permită să se realizeze planul de lansare a negocierilor intersiriene pe data de 25 ianuarie”, a menţionat Ciurkin. Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, şi secretarul de stat american, John Kerry, au stabilit telefonic să se întâlnească astăzi, 20 ianuarie, la Zürich, Elveţia.
www.russian.rt.com – 20 ianuarie