Toţi cei patru membri ai uneia dintre cele mai de succes formaţii muzicale din lume, Abba, s-au reunit, pentru prima dată, după opt ani, pentru deschiderea unui local de petrecere cu tema Mamma Mia!, din capitala Suediei, Stockholm. Restaurantul Tyrol a fost înfiinţat la ideea starului Abba, Bjorn Ulvaeus. Oaspeţii se vor bucura de un spectacol, de cină şi de cântece ale trupei Abba, în taverna grecească, realizată în stilul filmului Mamma Mia!, denumit după unul dintre cele mai de succes cântece ale Abba. Cei patru membri ai trupei Abba nu au mai fost văzuţi împreună, în public, de la premiera filmului Mamma Mia!, la Londra şi Stockholm, în 2008, relatează publicaţia suedeză thelocal.se.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 21 ianuarie