Vicepremierul Bulgariei, Meglena Kuneva, a prezentat în faţa Comisiilor pentru politică externă şi afaceri europene priorităţile preşedinţiei bulgare a Consiliului UE în anul 2018. Creșterea investițiilor pentru crearea de noi locuri de muncă este una dintre aceste priorități, urmată de migrație și securitate, o uniune energetică eficientă și politica din domeniul schimbărilor climatice, precum şi UE pe scena mondială. „Piața digitală europeană ar fi trebuit să fie finalizată până în 2015, însă din moment ce acest lucru nu s-a întâmplat, rămâne pentru următoarele președinții. Aceasta este una dintre cele mai mari speranțe pentru creștere economică și competitivitate și se va afla cu siguranță în centrul atenţiei. Accentul va fi asupra consumatorilor – crearea unui personal foarte bine instruit, cu competențe în domeniul tehnologiei informației și asigurarea de norme adecvate în domeniul comunicațiilor electronice, antreprenoriatul bazat pe tehnologia digitală, în principal prin intermediul întreprinderilor mici și mijlocii”, a mai spus vicepremierul bulgar.
www.bnr.bg – 21 ianuarie