Pe 22 ianuarie maghiarii de pretutindeni sărbătoresc Ziua culturi maghiare. Această dată, 22 ianuarie 1823, apare pe manuscrisul poeziei intitulate Hymnus a lui Kölcsey Ferenc, versuri care au devenit versurile imnului național al Ungariei.
Istoria imnului național al Ungariei
Poezia care urma să devină Imnul național al maghiarilor a fost publicată, pentru prima dată, în 1828 în revista literară intitulată Auróra, de la Budapesta. La momentul primei apariții încă nu a stârnit mare interes. Abia peste patru ani, în 1832, când la inaugurarea serilor literare de la clubul elitist Pesti Casino s-a citit poezia, versurile au început să devină cunoscute. În același an a apărut și un volum de poezii al poetului Kölcsey Ferenc, volum în care această poezie a apărut sub titlul Din secolele zbuciumate ale poporului maghiar („ A magyar nép zivataros századaiból”).
Poetul romantic Kölcsey Ferenc (1790-1838) a murit fără să știe că poemul lui va deveni odată imn național. La cinci ani după moartea lui, directorul Teatrului Național din Budapesta a propus să se găsească un imn „al poporului”. În acea perioadă, la evenimentele oficiale din Imperiul Dualist se intona imnul austriac „Gott erhalte”, cu versuri din folclor și muzica compusă de Joseph Haydn. La propunerea directorului Bartay Endre, Teatrul Național a inițiat două concursuri pentru compunerea muzicii imnului. În 1843 poezia pentru care se cerea compunerea melodiei era poemul Szózat (Cuvântare) de Vörösmarty Mihály. Concursul a fost câștigat de Egressy Béni, iar Szózat este cântat până în zilele noastre ca al doilea imn național. Anul următor a avut loc un alt concurs, de data aceasta pe versurile poeziei Hymnus a lui Kölcsey Ferenc. Melodia câștigătoare a lui Erkel Ferenc a avut un succes răsunător, iar începând cu acel an compoziția a devenit imnul național al maghiarilor, prin voința poporului, acceptat prin consens național.
Abia după 60 de ani de la concursul câștigat de compozitorul Erkel Ferenc s-a pus problema oficializării imnului maghiar. În 1903 s-a încercat printr-o inițiativă parlamentară declararea oficială a cântecului ca imnul oficial al Regatului Ungar, dar încercarea a eșuat. Totuși, popularitatea imnului a fost de necontestat. Abia după 1918 a fost cântat la toate evenimentele oficiale, chiar dacă nici atunci nu fusese declarat în mod oficial imnul statului.
Variațiuni ale imnului
Din punct de vedere stilistic, imnul este o odă, iar conținutul este asemenea unei rugăciuni, acest caracter fiind accentuat și prin melodie. Mulți îl consideră sumbru, trist, în comparație cu ale imnuri naționale, care, de obicei, sunt mai ritmate, îndeamnă la vitejie, la acțiune. Din punct de vedere muzical, compoziția scrisă în Mi bemol major este greu de cântat de mulțimi, având și o tonalitate foarte înaltă.
În decursul istoriei, imnul a cunoscut diferite variațiuni în interpretare.
Prima interpretare a avut loc pe 10 august 1844, la inaugurarea unui vapor cu aburi sub denumirea Széchenyi. După Tratatul de la Trianon imnul a fost cântat mai lent, mai somptuos, mai dramatic.
În 1838 compozitorul Dohnányi Ernő a adaptat muzica imnului, astfel s-a ajuns la varianta care se interpretează și astăzi. Această variantă accentuează elementul de rugăciune către Dumnezeu.
În anul 1939, s-a interzis intonarea lui la evenimente sportive și alte evenimente lipsite de solemnitate. Și mai târziu, după oficializarea imnului, mulți dintre sportivii maghiari spuneau că atunci când se cântă imnul național înainte de evenimentele sportive, ei se simţeau dezavantajați, pentru că muzica acestui imn nu-i îndeamna la luptă, nu le inspira putere.
Interpretarea cunoscută și acceptată a imnului durează 2 minute și jumătate și, astfel, nu este conform prvederilor Comitetului Olimpic Internațional. De aceea, în anul 2013 s-a înregistrat o altă variantă destinată evenimentelor sportive, mai scurtă, mai rapidă și în altă tonalitate, care se încadrează într-un minut și jumătate.
Imnul a mai trecut printr-un moment de provocare atunci când, după 1945, țările blocului Sovietic erau solicitați să schimbe imnul național cu unul de tip sovietic. Ministrul culturii al Ungariei de atunci, Révai József, i-a cerut compozitorului Kodály Zoltán și poetului Illyés Gyula să compună un imn mai optimist, care să nu conțină cuvântul Dumnezeu (cuvânt cu care începe poezia lui Kölcsey Ferenc). Cei doi au refuzat, spunând că imnul existent este foarte potrivit. Ca urmare, timp de mai mulți ani, imnul se intona fără versuri. În octombrie 1956 cântarea imnului cu versuri a devenit una din armele Revoluției maghiare. După aceea, în timpul lui Kádár János s-a reluat versiunea cu text, dar imediat după ultimele note s-a cântat și imnul sovietic.
În 1981 din nou s-a invocat faptul că imnul nu a fost recunoscut de nici un document oficial ca atare, doar „prin voința poporului” s-a considerat mereu imn național. Abia în momentele fierbinți ale schimbării regimului din 1989, pe 23 octombrie, s-a emis actul legal prin care a fost instituit, odată cu declararea zilei de 22 ianuarie Ziua Culturii Maghiare, în amintirea zilei de naștere ale versurilor scrise de Kölcsey.
Material de: Szentannai Ágota
Sursa: Nyáry Krisztián (blog)
Surse foto: Wikipedia
