Vorbind în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos, secretarul de stat al SUA, John Kerry, s-a referit la problema respectării acordurilor de la Minsk şi, legată de aceasta, la problema anulării sancţiunilor aplicate împotriva Rusiei. După părerea lui Kerry, posibil ca acordurile de la Minsk să fie executate în următoarele două luni, cu condiţia ca toate părţile să facă eforturile corespunzătoare.
Kerry a reamintit faptul că la începutul săptămânii s-a întâlnit, la Davos, cu vicepremierul SUA Joseph Biden , şi cu preşedintele Ucrainei, Piotr Poroşenko , şi nu a putut obţine garanţia respectării înţelegerilor de la Minsk-2. Asemenea garanţii secretarul de stat aşteaptă şi din partea Rusiei, întrucât ridicarea sancţiunilor este în mod direct consecinţa punerii în aplicare a acordurilor privind Ucraina. „Sunt, de asemenea, convins, că, datorită eforturilor şi încercărilor legitime de a soluţiona problema de ambele părţi, în următoarele luni este posibil să fie respectate acordurile de la Minsk şi să se ajungă la momentul în care sancţiunile să poată fi ridicate” – a declarat secretarul de stat al SUA, John Kerry.
www.rosbalt.ru – 22 ianuarie