Situaţia din Republica Moldova a fost şi în atenţia Parlamentului European, care a adoptat, ieri, o rezoluţie în care salută guvernul care şi-a preluat mandatul după o perioadă îndelungată de blocaj politic. Totodată este denunţat furtul a un miliard de euro din Republica Moldova şi se cere aducerea vinovaţilor în faţa justiţiei. Corespondentul RRA, Cerasela Rădulescu, precizează că, în cadrul aceleiaşi rezoluţii, eurodeputaţii i-au cerut Rusiei să nu se mai amestece, direct sau indirect, în conflictele din Georgia, Republica Moldova şi Ucraina şi să nu mai interfereze cu aspiraţiile europene ale acestor ţări.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 ianuarie