Calendarul evenimentelor, 23 ianuarie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Camera Deputaţilor

* Deputaţii Mircea Dolha, Mircea Lubanovici, Ovidiu Iane şi Maria Grecea,  membrii ai Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, vor susține o conferință de presă – ora 11:00, sala “Spiru Haret”, nivel P. Tema acesteia o constituie informarea privind vizita de lucru efectuată în Regatul Norvegiei de către delegaţia Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării

– Partide

* Iaşi: Vizita copreşedinţilor PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga. Din program:

  • conferinţă de presă – ora 17:30, la Hotel Traian, Salonul Alb

– Culte, Biserică

* În a treia săptămână a lunii ianuarie – Săptămâna de Rugăciune – (18-25 ianuarie), Bisericile creştine din întreaga lume organizează seri de rugăciune pentru Unitatea Creştină.Astăzi, de la ora 17:00, rugăciunile au loc la biserica anglicană din strada Xenopol 2A

– Manifestări prilejuite de marcarea a 157 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ian.)

* Cernăuţi, Ucraina: În zilele de 23 și 24 ianuarie, vor avea loc o serie de manifestări culturale organizate de Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor, în colaborare cu reprezentanții comunității românești din Bucovina de Nord, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor. Astăzi  se vor derula o serie de ateliere de muzică tradițională românească destinate tinerilor etnici români, elevi ai celor cinci școli de muzică locale

 – Diaspora

* Gyula, Ungaria: La sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria se va desfăşura Concursul de şah „Foaia românească”, competiţie organizată de Ioan Cozma, la care sunt aşteptaţi să participe concurenţi români din Ungaria şi România, la diverse categorii de vârstă – ora 8:00, Dózsa György út 8

– Administraţie

* Declaraţie de presă susţinută de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, locotenent Cătălin Chirca, privind bilanţul misiunilor desfăşurate pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice periculoase înregistrate în ultima perioadă – ora 10:00, la sediul IGSU

– Economic

* Gala OneCoin Romania organizată cu ocazia împlinirii unui an de activitate în Romania – ora 11:30, în pavilionul C4-C5 RomExpo, Bd. Mărăști 65-67

– Cultură

* Clubul de lectură pentru adolescenţi Fanbook: Discuţie despre cartea „Supravieţuitorii. Mărturii din temniţele comuniste ale României” – ora 11:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu

* Cu ocazia aniversării a 80 de ani de la înființarea Institutului Francez din România, prodigiosul pianist Ingmar Lazar va veni în România pentru a susține două recitaluri de pian. Primul va avea loc în sala Elvire Popesco, la numărul 77, Bd. Dacia, cu ocazia evenimentului „Seara Partenerilor”, astăzi, începând cu ora 18:00. Al doilea recital, deschis publicului, este găzduit de către Ateneul Român și se va desfășura mâine, 24 ianuarie, la ora 19:00

* Evenimentul artistic CONIL Fest – Festivalul Integrării 2016 organizat de Asociaţia CONIL şi Asociaţia 3 M, ajuns la ediţia a XII-a, care se va desfăşura în zilele de 23 şi 24 ianuarie în Sala mare a Palatului National al Copiilor

* Bangkok: Artiştii Heliana-Adalgiza Rotariu (alias Aitch) şi Raul Oprea (alias Saddo) vor participa, cu sprijinul Institutului Cultural Român şi al Ambasadei României din Thailanda, la Bukruk II Urban Arts Festival, festival de artă stradală desfăşurat în perioada 23 – 31 ianuarie, aflat la cea de-a doua ediţie

 

– Sport

* SkyRun 24 Challenge, ediţia a III-a, cea mai mare competiţie de alergare pe scări din România (23-24 ian.) – ora 11:30, la SkyTower Building, Calea Floreasca nr. 246C

* Păltiniş, Jud. Sibiu:Competiţiile „Ski & Snowboard X Cross” şi „Bike Winter X Cross” (23-24 ian.) – la Complexul de ski şi snowboard Arena Platoş Păltiniş

* Se joacă meciul CSM Dunărea Galaţi – Sportul Studenţesc, în Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă – ora 17:30

 

* Serbia:România întâlneşte Franţa într-un meci pentru locurile 9-10 la Campionatul European de polo pe apă de la Belgrad (10-23 ian.) – ora 11:30

– S-a întâmplat într-o zi de 23 ianuarie

* Acum 551 de ani (1465), între 23 şi 25 ianuarie, Ştefan cel Mare (domn al Moldovei între anii 1457 şi 1504) asedia şi cucerea (după eşecul încercării din 22.VI.1462) cetatea Chilia (şi fortăreaţa Licostomo de pe insula din faţă), ocupată de o garnizoană ungară încă din vremea lui Iancu de Hunedoara. Chilia şi Cetatea Albă erau puncte-cheie în apărarea contra turcilor

* În urmă cu 504 ani (1512) începea, în Ţara Românească, domnia lui Neagoe Basarab (până la 15.IX.1521). Pe plan intern a dus o politică de întărire a autorităţii centrale. În bune relaţii cu Ungaria, Polonia şi Veneţia, s-a bucurat şi de încrederea turcilor. A avut însemnate contribuţii în dezvoltarea culturii, tiparului şi arhitecturii, fiind autor al uneia din primele scrieri originale din literatura română, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, scrisă în slavonă şi tradusă în limba română în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, şi ctitor al bisericii episcopale de la Curtea de Argeş (1517). Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab la 26 septembrie, proclamarea oficială a canonizării având loc la 26 octombrie 2008

* Se împlinesc 195 de ani (1821) de la începutul revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu; acesta a adresat o Proclamaţie locuitorilor Ţării Româneşti prin care îi chema la luptă. „Proclamația de la Padeș” (Gorj, aproape de Tismana) din 23 ianuarie 1821 este un document programatic al revoluției conduse de Tudor Vladimirescu, adresat către tot „norodul omenesc” din București (în fapt al țării) care cuprinde o serie de revendicări în conformitate cu dorința generală de modernizare a societății românești

* Acum 188 de ani (1828), începea istoria Liceului Naţional din Iaşi (actualul Colegiu Naţional Iaşi), cel mai vechi liceu din Moldova. Cărturarul Gheorghe Asachi înfiinţa, la această dată, „Gimnaziul Vasilian”, prin completarea şcolii primare de la Mănăstirea „Trei Ierarhi” cu clase gimnaziale, având ca limbă de predare româna

* Tot într-o zi de 23 ianuarie, în urmă cu 138 de ani (1878), avea loc semnarea, la Adrianopol (azi Edirne/Turcia), între Rusia şi Imperiul Otoman, a armistiţiului în războiul ruso-româno-turc de la 1877-1878. Reprezentantul României, colonelul Eraclie Arion, nu a fost acceptat de cele două puteri să participe la negocieri şi la semnarea armistiţiului (23.I / 4.II)

* Acum 67 de ani (1949), apărea Decretul pentru înfiinţarea Miliţiei (cu circa 40.000 de angajaţi), în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în sarcinile ei intrând şi paza frontierelor. Prin acelaşi decret s-au desfiinţat Poliţia şi Jandarmeria. Prin Decretul – Lege nr. 2/27 decembrie 1989 s-a reînfiinţat Poliţia Română, ale cărei competenţe au fost reglementate, ulterior, prin Legea nr. 26 din 18 mai 1994 şi prin Legea 218 din 23 aprilie 2002

* Cu 61 de ani în urmă (1955) avea loc, la Paris, prima audiţie a „Simfoniei de cameră pentru 12 instrumente soliste”, de George Enescu (compusă în 1954)

* Şi tot în urmă cu 61 de ani a avut loc prima audiţie integrală a oratoriului „Tudor Vladimirescu” de Gh. Dumitrescu

 

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1549: A murit Johannes Honterus (născut Holler), învăţat umanist sas din Transilvania; adept al luteranismului, a reformat biserica săsească din Braşov (1542) şi a înfiinţat, tot aici, prima tipografie transilvăneană (1535) şi un gimnaziu pe baze umaniste, gimnaziul săsesc din curtea Bisericii Negre, azi liceul ce-i poartă numele; tot la insistenţele lui se înfiinţează, la Braşov, prima fabrică de hârtie din regiune, care va livra hârtie şi în Ţara Românească şi Moldova; Honterus este înmormântat în Biserica Neagră (n. 1498)

 

 

– 1928: S-a născut Mircea Horia Simionescu, prozator, publicist şi eseist (m. 2011)

 

– 1938: S-a născut compozitorul şi pianistul Constantin Simionescu (m. 2014)

 

– 1958: S-a născut Doina Stănescu, ziaristă sportivă, fostă jucătoare de tenis de câmp şi campioană naţională (m. 2004)

 

– 1970: S-a născut maratonista Constantina Diţă-Tomescu, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de vară de la Beijing 2008; În 2009 a intrat în Cartea Recordurilor drept cea mai în vârstă campioană olimpică de maraton din istorie

 

– 1989: A murit geograful Nicolae Al. Rădulescu; contribuţii în domeniul geografiei populaţiei şi a aşezărilor, ca şi în cel al geografiei turismului; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1905)

 

– 2000: A murit chimista Ecaterina Ciorănescu-Neniţescu; lucrări în domeniul chimiei organice şi al medicamentelor de sinteză; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1909)

 

– 2015: A murit Tudor Opriş, poet, eseist, memorialist, traducător, critic şi istoric literar, profesor, animator şi cultivator de tinere talente literare; este socotit primul istoriograf al revistelor şcolare (născute la noi în 1834) şi al debutului şcolar al scriitorilor români din 1820 până în anul 2000; a tipărit, între 1960 – 2011, peste 80 de cărţi de ştiinţă literaturizată, fiind creatorul în ţara noastră a ştiinţelor distractive şi enciclopediilor pentru copii; iniţiator, începând din anul 1966, al concursurilor naţionale de creaţie şi presă şcolară (n. 1926) – 1 an

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Teheran: Vizită a preşedintelui chinez, Xi Jinping, în Iran

 

– Ankara: Vicepreședintele american, Joe Biden, aflat în vizită în Turcia, va avea întrevederi cu președintele turc Tayyip Erdogan și premierul Ahmet Davutoglu, pe tema luptei împotriva grupării jihadiste Statul Islamic şi a crizei siriene

 

– Riad: Secretarul american de stat John Kerry urmează să se întâlnească cu liderii din Arabia Saudită precum și miniştri de externe ai Consiliului de Cooperare al Golfului (CCG)

 

 

–  Spania: Oraşul San Sebastian  primeşte titlul de capitală culturală europeană 2016

 

Aniversări – Comemorări

 

– 1744: A murit Giambattista (Giovanni Battista) Vico, filosof şi jurist italian; unul dintre întemeietorii filosofiei istoriei (n. 1668)

 

– 1783: S-a născut Stendhal (psudonimul lui Henri Beyle), scriitor francez, unul dintre creatorii romanului realist francez, ofiţer în războaiele napoleoniene şi diplomat (m. 1842)

 

– 1832: S-a născut pictorul francez Édouard Manet (m. 1883)

 

– 1840: S-a născut Ernst Karl Abbe, fizician german; a elaborat teoria formării imaginilor în microscop şi a adus contribuţii fundamentale la teoria şi la construcţia instrumentelor optice; împreună cu Otto Schott şi Carl Zeiss, a pus bazele opticii moderne (m. 1905)

 

 

– 1888: A murit dramaturgul francez Eugène Labiche (n. 1815)

 

– 1898: S-a născut (la Riga, Letonia) Serghei Eisenstein, regizor, scenarist, scenograf şi teoretician rus; a revoluționat cinematograful la începutul secolului al XX-lea prin teorii de montaj (m. 1948, la Moscova)

 

– 1907: S-a născut fizicianul japonez Hideki Yukawa, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1949; renumit pentru descoperirea mezonului – particulă elementară instabilă, neutră sau cu sarcină electrică, având masa cuprinsă între masa electronului și cea a protonului (m. 1981)

 

– 1908: A murit Edward MacDowell, compozitor, pianist şi pedagog american (n. 1860)

 

 

– 1928: S-a născut Jeanne Moreau, actriţă franceză de film, regizoare şi scenaristă

 

– 1929: S-a născut chimistul canadian John Charles Polanyi, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1986, împreună cu Dudley R. Herschbach şi Yuan T. Lee

 

– 1930: S-a născut (în Insula Santa Lucia din arhipelagul Antilelor) Derek Walcott, poet, dramaturg, ziarist şi pictor antilez de limbă engleză; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1992

 

– 1931: A murit balerina rusă Anna Pavlova (n. 1881) – 85 de ani. NOTĂ: Dicţionarul de istorie universală (1968) dă ca an al naşterii 1885

 

 

– 1956: A murit Sir Alexander Korda, regizor de film şi producător britanic de origine maghiară; deopotrivă artist şi om de afaceri, lui i se datorează înflorirea, în anii ’30 ai secolului XX, a cinematografului britanic (n. 1893) – 60 de ani

 

– 1976: A murit Paul Robeson, cântăreţ afro-american; actor de teatru şi film (n. 1898) – 40 de ani

 

– 1981: A murit compozitorul american Samuel Barber (n. 1910) – 35 de ani

 

– 1986: A murit sculptorul german Joseph Beuys (n. 1921) – 30 de ani

 

– 1986: A murit pianista franceză Yvonne Lefebure (n. 1898) – 30 de ani

 

– 1989: A murit Salvador Dali, pictor, poet, teoretician, grafician şi eseist spaniol; reprezentant de seamă al suprarealismului (n. 1904)

 

 

– 2004: A murit Helmut Newton (numele la naștere Helmut Neustädter), artist fotograf german de origine australiană (n. 1920)

 

– 2005: A murit actorul american de comedie Johnny Carson, pionier al emisiunilor de divertisment tv. (n. 1925)

 

– 2013: A murit scenaristul american Tom Anthony Jankiewicz (n. 1963)

 

– 2013: A murit actriţa americană Janice Knickrehm (n. 1925)

 

– 2013: A murit scriitorul ceh Alex Koenigsmark (n. 1944)