Protecţia Consumatorilor propune noi reguli pentru încheierea unui contract bancar în cazul celor care iau credite garantate cu imobile

Protecţia Consumatorilor propune noi reguli pentru încheierea unui contract bancar în cazul celor care iau credite garantate cu imobile. Un proiect de lege postat pe pagina de internet a Autorităţii obligă băncile să ofere consumatorului informaţii personalizate şi într-un limbaj accesibil. Pe de altă parte, băncile nu pot percepe comision de analiză a dosarului dacă nu acordă creditul şi nu au voie să majoreze sau să introducă noi comisioane pe parcursul derulării contractului. De asemenea, la cererea consumatorului, se poate face convertirea creditelor în monedă străină. Preşedintele Autorităţii Naţionale Pentru Protecţia Consumatorilor a precizat într-un interviu pentru postul nostru de radio, că documentul transpune, de fapt, prevederile europene în legislaţia naţională.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 ianuarie