Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, va reprezenta România la Bruxelles la celebra sală BOZAR într-un concert extraordinar ce va avea loc pe 1 februarie 2016. Orchestra Română de Tineret îi va avea ca solişti cu această ocazie pe Aleksey Semenenko – vioară (laureat al ediției 2015 a concursului Regina Elisabeta), Olga Pasichnyk – soprana şi Ivan Ludlow – bariton, având în program arii şi uverturi din opere de Rossini, Mozart, Bizet şi celebre lucrări concertante pentru vioară de Ceaikovski şi Waxman, dar şli nelipsita Hora staccato de Dinicu/Vladigherov.
Concertul se va cânta cu o seară înainte la Ateneul Român pe 30 ianuarie, într-un eveniment realizat de Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” în colaborare cu Filarmonica “George Enescu”, doar afişul solistic fiind diferit, cuprinzând tineri interpreţi români precum Paula Iancic – soprano, Șerban Vasile – bariton, Rafael Butaru – vioară, Radu Dunca – vioară, care vor prezenta în avanpremieră acelaşi program pentru publicul din România alături de Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal.
Așa cum a făcut-o dintotdeauna, Orchestra Română de Tineret aduce si în fața publicului din România toate programele de concert care i-au creat deja un statut profesional de invidiat în Europa. În acest program special, pe podium se vor afla trei concert-maeștri ai orchestrei, doi dintre aceștia, Rafael Butaru și Radu Dunca evoluând în postura de soliști.
Concertul de la Bruxelles reprezintă încă o confirmare a faptului că Orchestra Română de Tineret este tot mai mult asimilată valorilor certe de nivel internațional, calitatea interpretărilor sale girând succesul evenimentelor artistice la care este invitată, fie că este vorba despre marile festivaluri sau evenimente speciale.
Organizatori : Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”, Institutul Cultural Român, Filarmonica „George Enescu”
Partener Lanto Communication
Pentru alte informaţii legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română” puteţi accesa www.tinerimearomana.ro.
Filarmonica George Enescu
Sâmbătă 30 ianuarie 2016, Ateneul Român, ora 19
Orchestra Română de Tineret
Dirijor Cristian Mandeal
Soliști: Paula Iancic – soprană
Șerban Vasile – bariton
Rafael Butaru – vioară
Radu Dunca – vioară
Gioacchino Rossini – Uvertura operei „Coțofoana hoață”
P.I. Ceaikovski – Meditatie pentru vioara si orchestra, op. 42, nr. 1
W.A. Mozart – Aria„Deh, vienni alla finestra” din opera Don Giovanni
– Duetul „La ci darem la mano” din opera Don Giovanni
– Uvertura operei „Nunta lui Figaro”
– Aria „Porgi amor” din opera Nunta lui Figaro
– Aria „Hai gia vinto la causa” din opera Nunta lui Figaro
– Duetul „ Cinque…dieci….venti….” din opera Nunta lui Figaro
Dinicu/Vladigherov – Hora staccato
Franz Waxman – Fantezia Carmen pentru vioară și orchestră
Georges Bizet – Aria „Je dis que rien ne m’epouvante” din opera Carmen
– Aria „Votre toast je peux vous le rendre” din opera Carmen
– „Toreadorul” din opera Carmen
Luni 1 februarie 2016, ora 20 15 Bruxelles – sala Bozar
Orchestra Română de Tineret
Dirijor Cristian Mandeal
Solisti : Aleksey Semenenko – vioară,
Olga Pasichnyk – soprana
Ivan Ludlow – bariton
Gioacchino Rossini – Uvertura operei „Coțofoana hoață”
W.A. Mozart – Aria„Deh, vienni alla finestra” din opera Don Giovanni
– Duetul „La ci darem la mano” din opera Don Giovanni
– Uvertura operei „Nunta lui Figaro”
– Aria „Porgi amor” din opera Nunta lui Figaro
– Aria „Hai gia vinto la causa” din opera Nunta lui Figaro
– Duetul „ Cinque…dieci….venti….” din opera Nunta lui Figaro
P.I. Ceaikovski – Scherzo pentru vioara si orchestra, op. 42, nr. 2
Dinicu/Vladigherov – Hora staccato
Franz Waxman – Fantezia Carmen pentru vioară și orchestră
Georges Bizet – Aria „Je dis que rien ne m’epouvante” din opera Carmen
– Aria „Votre toast je peux vous le rendre” din opera Carmen
– „Toreadorul” din opera Carmen