Avertismentul Europol potrivit căruia ISIS pregăteşte atacuri de amploare pe teritoriul statelor europene trezeşte ample ecouri în presa internaţională. The Mirror notează că numărul tot mai mare de luptători străini şi recentele atentate de la Paris arată o schimbare de strategie a ISIS, cu accent pe atacurile internaţionale. Europol avertizează că Europa se confruntă cu cea mai ridicată ameninţare teroristă din ultimii zece ani. Iar Newsweek atrage atenţia asupra altei afirmaţii a directorului Europol, potrivit căruia ISIS nu mai pregăteşte şi coordonează atacurile doar din Siria ci şi din puncte de comandă stabilite în mai multe state europene. „Un schimb mai rapid şi performant” de date între serviciile de informaţii ar putea fi soluţia pentru a contracara extinderea ISIS, este una dintre concluziile conducerii Europol, context în care la Amsterdam s-a lansat Centrul European Antiterorism, notează Stars and Stripes. Centrul va fi deservit de 40-50 de experţi în antiterorism care vor avea ca activitate schimbul de informaţii, urmărirea luptătorilor străini, a armelor şi a surselor de finanţare şi sprijinirea statelor europene în investigaţiile antiteroriste.
Combaterea ISIS nu preocupă doar Europa, după cum reiese din declaraţia preşedintelui Afganistanului. Acesta a promis să „îngroape” filiala ISIS din ţara sa, după cum arată International Business Times. Declaraţiile survin în contextul în care „aproximativ 3.000 de luptători ISIS au intrat în Afganistan şi s-au grupat în provinciile estice Nangarhar şi Kunar. Pe de altă parte, The New York Times remarcă faptul că problemele Turciei cu kurzii sirieni complică strategia împotriva ISIS. La o întrevedere cu vicepreşedintele american, premierul turc „s-a referit la kurzii sirieni aliaţi ai Statelor Unite ca la o organizaţie teroristă de anvergura ISIS şi aliată a kurzilor turci”, mai scrie The New York Times.
Pe teren, armata siriană a reuşit să cucerească „ultima redută a opoziţiei siriene”, după cum informează ziarul turc Sabah. Oraşul strategic Rabia din regiunea Latakia a fost capturat în urma unor atacuri sprijinite aerian de avioane ruseşti iar acum forţele loiale preşedintelui sirian se apropie periculos de mult de frontiera Turciei, mai arată Sabah.
Tot o publicaţie de limbă turcă, Zaman, reia o declaraţie a preşedintelui iranian care spune că „prietenia între Teheran şi Erevan poate constitui un exemplu pentru întreaga lume”. Pe lângă această declaraţie din registrul diplomatic, mesajul are şi conotaţii geostrategice şi economice, fiind lansat un apel pentru o colaborare cât mai strânsă între Iran şi Armenia în vederea realizării unei legături între Golful Persic şi Marea Neagră.
Iranul poate deveni o soluţie profitabilă de afaceri şi pentru vestici după ridicarea sancţiunilor economice internaţionale, după cum observă The Independent. Recent numit emisar britanic pentru relaţii comerciale cu Iranul, Lordul Norman Lamont a declarat publicaţiei menţionate că „în urma dezmembrării Uniunii Sovietice, Iranul a devenit cea mai mare economie emergentă din lume”. „Iranul se află pe locul 4 în lume în privinţa rezervelor de petrol şi pe locul al doilea în privinţa rezervelor de gaze. Legaţi-le una de alta şi veţi avea cea mai mare putere energetică din lume”, a precizat Lordul Lamont.
Din actualitatea politică reţinem că Marcelo Rebelo de Sousa a fost ales preşedinte al Portugaliei. Diario de Noticias comentează – cităm – că „Niciodată un preşedinte al republicii nu a fost ales ca Marcelo Rebelo de Sousa. Toţi principalii candidaţi la toate alegerile prezidenţiale au avut mai mult sau mai puţin sprijinul maşinăriilor de partid. Marcelo a câştigat alegerile absolut singur”.
Tot din registrul politic, presa internaţională reţine că parlamentul libian a respins guvernul de uniune națională recent format în cadrul unui acord mediat de ONU. The Guardian comentează că respingerea reprezintă o lovitură pentru Naţiunile Unite, îngroapă speranţele privind încheierea războiului civil şi îndepărtează perspectiva unui ajutor de 100 de milioane de euro din partea UE.
În Statele Unite, viscolul a cauzat cel puţin 30 de morţi, după cum anunţă USA Today. Peste 12.000 de zboruri au fost anulate în cursul celor cinci zile de viscol care a afectat coasta de est şi a înzăpezit milioane de persoane. Probleme similare se înregistrează şi în state din Asia, unde şi-au pierdut viaţa cel puţin 65 de persoane din cauza gerului, majoritatea în Taiwan şi Japonia, informează USNews.
Florin Matei, Agenţia de presă RADOR