LA VANGUARDIA (Spania), 26 ianuarie 2016 – Budapesta (EFE) – Autorităţile ungare au disponibilitatea de a reacţiona în 48 de ore faţă de sosirea masivă de refugiaţi prin graniţa sa cu România, în cazul schimbării rutei refugiaţilor ce trece acum prin Croaţia şi Slovenia, au informat marţi pentru Efe surse din Ministerul Apărării.
„Armata ungară este capabilă ca în 48 de ore să înceapă lucrările necesare la frontierele slovenă, croată, sîrbă şi română”, a semnalat oficiul de presă al ministerului, dar fără să specifice despre ce măsuri este vorba.
Primul ministru ungar, conservatorul Viktor Orbán, a dat asigurări vineri că, oricare va fi schimbarea de rută ce se poate produce, „sigur nu va trece prin Ungaria”.
Orbán a afirmat că guvernul său este pregătit să aplice o „închidere a frontierei” şi să ridice un gard la limita cu România.
Înmulţirea controalelor de frontieră ce se aplică acum în Croaţia, Slovenia şi Austria ar putea face ca drumul refugiaţilor spre Europa Occidentală să fie deviat spre România şi, de aici, spre Ungaria şi Austria.
Guvernul de la Budapesta a instalat la sfârşitul anului trecut garduri la graniţele sale cu Serbia şi Croaţia şi se pregăteşte acum pentru „abordarea presiunii migraţioniste, care se aşteaptă să crească din nou în primavară”, potrivit Ministerului Apărării.
Portalul de ştiri „delmagyar” a publicat marţi imagini de la frontiera cu România în care se văd repere ce par a marca linia pe care se va construi noul gard.
După închiderea graniţelor sale, Ungaria a înregistrat o considerabilă scădere a numărului de refugiaţi care au intrat în ţară, de la 10.000 de persoane zilnic, la mai puţin de 20. (Efe)
Traducerea Julieta Ioan