Data de 27 ianuarie 1945 marchează în istorie eliberarea lagărului nazist de exterminare de la Auschwitz, locul emblematic de implementare a „soluţiei finale”, un element major în punerea în practică a Holocaustului; se estimează că cel puţin 1,1 milioane de persoane au fost ucise aici, 90% dintre ele – evrei.
O poveste mai puţin cunoscută – păstrată decenii întregi sub tăcere de regimul comunist din Polonia – este legată de un căpitan polonez pe nume Witold Pilecki, membru al „Armatei secrete poloneze”, gruparea mişcării de rezistenţă, care s-a infiltrat de bună voie în Auschwitz pentru a culege informaţii.
În 1940, Pilecki nu ştia cu exactitate ce se petrece acolo, dar era hotărât să afle adevărul. Timp de doi ani şi jumătate a reuşit să transmită din interior detalii despre metodele folosite de nazişti. În final, a reuşit să evadeze şi a redactat primul raport informativ despre lăgăr.
În primii ani ai războiului, se ştia foarte puţin despre Auschwitz. Polonia era cuprinsă de haos, divizată între forţele naziste de ocupaţie şi cele sovietice. Rezistenţa poloneză opera în secret. Căpitanul Pilecki dorea să se infiltreze în lagăr, dar nu reuşea să obţină acordul comandanţilor săi pentru această misiune. La acel moment se credea că este vorba despre un lăgăr pentru prizonierii de război.
„Nu-şi dădeau seama că informaţiile din interior erau vitale”, spune cineastul Ryszard Bugajski, regizor al filmului „Moartea căpitanului Pliecki” (2006).
În cele din urmă, Pilecki a obţinut aprobarea pentru a se strecura în Auschwitz, infiltrat printre evreii arestaţi în timpul unei razii făcute de nazişti pe 19 septemebrie 1940 în ghetourile din Varşovia. Odată ajuns acolo, a aflat că lagărul nu era nici pe departe ceea ce Rezistenţa îşi imaginase.
În raportul scris de Pilecki, se poate citi: „Eram închis cu alţi o sută de oameni, dar cel puţin eu reuşeam să ajung la toaletă”. „Predasem toate lucrurile personale în saci cărora le fuseseră ataşate numere. Am fost raşi în cap şi spălaţi cu apă rece. Mi s-a aplicat o lovitură puternică în maxilar cu o rangă de fier. Am rămas fără doi dinţi din faţă şi am sângerat mult timp. Din acel moment am devenit numere. Al meu era 4859. „
Numărul purtat de Pilecki era din primele loturi. Un an mai târziu, oamenii ajunşi acolo primeau numere de la 15.000 în sus.
Unul dintre semnele care l-au făcut pe căpitan să realizeze imediat care e scopul adevărat al lagărului a fost mâncarea deţinuţilor. Porţiile erau calculate în aşa fel încât aceştia să supravieţuiască timp de şase săptămâni.
Iată cum descrie Pilecki conversaţia cu un ofiţer nazist: „Cine va trăi mai mult, înseamnă că a furat mâncare. Vei fi plasat într-o zonă specială, unde vei trăi foarte puţin”. Această tactică era menită să demoralizeze cât mai rapid.
Pilecki a primit o muncă fizică foarte grea, trebuia să care pietre cu o roabă. Dar a reuşit totuşi să reziste şi să adune informaţii pe care le trimitea în exterior, de câte ori era posibil, prin intermediul celor desemnaţi să ducă uniformele ofiţerilor SS în oraş, la curăţat. Mesajele erau ascunse în hainele murdare şi preluate de membri ai Rezistenţei.
Armata secretă poloneză nu credea aproape nimic din ceea ce scria Pilecki, li se părea o exagerare: camerele de gazare, injecţiile letale, cuptoarele, totul era imposibil de crezut. Căpitanul spera să poată organiza un atac asupra lagărului pentru ca oamenii să poată evada în masă. Dar ordinele superiorilor săi în acest sens nu au venit niciodată.
În următorii doi ani şi jumătate, căpitanul a lucrat cu meticulozitate la rapoartele sale şi a făcut eforturi să le trimită şi guvernului polonez care se afla în exil la Londra. Membrii acestuia au primit informaţiile şi i-au avertizat pe britanici şi pe americani, solicitându-le intervenţia pentru a bombarda măcar şinele de cale ferată folosite de trenurile care duceau deportaţi la Auschwitz. Propuneau chiar paraşutarea de trupe în interiorul lagărului, care să ajute deţinuţii să evadeze. Dar planurile sugerate de polonezi nu s-au concretizat.
După aproape trei ani petrecuţi în lagăr, în condiţii greu de imaginat, Pilecki a transmis următorul raport „Este prea periculos să mai ramân aici”. Şi-a plănuit evadarea printr-o uşă prost securizată a brutăriei, unde reuşise să obţină un post de lucru. A fugit în nopate alături de câţiva alţi deţinuţi.
„Au început să tragă în noi. Nu pot să descriu viteza cu care am alergat. Rupeam aerul cu mişcările mâinilor” – a relatat Pilecki.
După evadare, acesta a continuat să lupte în cadrul Rezistenţei. Dar ,după război, naziştii au fost înlocuiţi cu un nou regim de ocupaţie, cel sovietic. S-a oferit să adune în continuare informaţii, pentru conducerea din exil, despre felul în care comuniştii se instalau în Polonia, dar a fost prins, acuzat de spionaj şi executat în 1947, după un proces ţinut doar de faţadă.
Există un motiv pentru care occidentalii nu au aflat decât după 40 de ani despre povestea lui Witold Pilecki. Regimul stalinist din Polonia a cenzurat orice menţionare publică a numelui său, o interdicţie care a fost menţinută până la căderea Zidului Berlinului. Abia în 1989 au ieşit la lumină documentele şi rapoartele lui Pilecki din lăgărul de la Auschwitz.
Lucrul cel mai de preţ pentru acest căpitan polonez au fost fiinţele umane oprimate. Ar fi făcut orice pentru a ajuta la eliberarea lagărului. Şi-a lăsat acasă soţia şi doi copii, şi-a riscat viaţa pentru semenii săi.
O stradă din Varşovia îi poartă astăzi numele.
Sursa: www.npr.org (National Public Radio – SUA)
Traducerea şi documentarea: Bianca Ioniţă
