Parlamentul Republicii Moldova îşi începe mâine sesiunea de primăvară, pe fondul protestelor opoziţiei, care cere dizolvarea legislativului şi organizarea de alegeri anticipate. Potrivit preşedintelui Parlamentului, într-una din primele şedinţe ar urma să fie votată organizarea unui referendum privind alegerea preşedintelui ţării direct de cetăţeni. O concesie făcută protestatarilor, care o consideră însă insuficientă şi urmează să anunţe săptămâna viitoare modul în care îşi vor susţine revendicãrile. Pe agenda Parlamentului sunt şi o serie de legi importante pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, inclusiv cele de implementare a acordului de asociere, de reformare a justiţiei şi de combatere a corupţiei.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢ – 31 ianuarie