Pace, război, alegeri, crize, dispute. Este vorba despre o lume-caleidscop, din care, cu recunoscuta sa vigilenţă, presa internaţională ne oferă nişte crochiuri ce pot alcătui laolaltă o panoramă cât se poate de elocventă a vieţii de pe glob.
Programate la Geneva încă de vineri, negocierile dintre beligeranţii sirieni se arată greu de pornit. „Tratativele pe tema Siriei sunt un eşec, dar e important să participi”, titrează ironic ziarul de limbă arabă „Asharq al-Awsat”. Acelaşi ziar opinează că, „participând la negocieri, opoziţia siriană va face un prim pas într-un proces care se anunţă anevoios şi care, potrivit Naţiunilor Unite, ar dura aproximativ şase luni”. Deocamdată însă, „emisarul ONU pe tema Siriei, Staffan de Mistura, a declarat presei că delegaţia de negociatori a opoziţiei siriene i-a făcut o vizită de curtoazie, iar el s-a declarat optimist. „O asemenea etapă istorică nu trebuie să ne scape”, a subliniat Mistura, citat fiind de ziarul american „The Washington Post”. Dar un atentat cu bombă survenit la Damasc pare să afecteze grav tratativele. Ziarul italian „Corriere della Sera” relatează că, „ieri, în capitala siriană, explozia unei bombe în apropierea unui sanctuar şiit s-a soldat cu cel puţin 60 de morţi şi peste 110 răniţi”. În plus, ambasadorul Siriei la ONU, care participă la tratativele de la Geneva, a declarat că „atentatul denotă clar implicarea opoziţiei în terorism”. O serie de evenimente din Europa ne stârnesc şi ele curiozitatea. Un astfel de eveniment va fi fost întâlnirea de aseară dintre premierul britanic David Cameron şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk”. Întâlnirea nici nu avusese loc, dar dialogul celor doi era cunoscut deja dinainte. Ziarul britanic „The Guardian” subliniază că „tentativa temerară a lui Cameron riscă să provoace un nou blocaj în relaţiile de la Bruxelles”. Şi, în opinia unui politician britanic citat de acelaşi ziar, „spre deosebire de referendumul din Scoţia, de această dată miza este de cel puţin două ori mai mare, pentru că Brexitul nu înseamnă doar ruperea de Europa, ci şi ruperea Regatului Unit, putându-se deschide calea spre UE unei Scoţii devenite ulterior independente”. Mai departe, peste Atlantic, americanii au cu totul alte preocupări. Astăzi, în statul Iowa, au loc un fel de alegeri care, potrivit experţilor, pot fi considerate un barometru în privinţa popularităţii de care se bucură candidaţii la preşedinţia Statelor Unite. Ziarul american „The Los Angeles Times” ne oferă, potrivit propriilor cuvinte, „tot ce trebuie să ştim despre aceste alegeri” şi are şi păreri: „În privinţa candidaţilor republicani, dacă victoria nu ar fi de partea miliardarului Donald Trump sau de cea a lui Ted Cruz, atunci am asista la un adevărat şoc”, scrie ziarul, „cât despre candidaţii democraţi, acelaşi ziar observă că „distanţa dintre Hillary Clinton şi Bernie Sanders este atât de mică în sondaje, încât, indiferent cine ar câştiga, victoria nu ar fi o surpriză”. În cotidianul american „The New York Times”, strategul campaniei lui Mitt Romney la alegerile prezidenţiale din 2012, are chiar şi o presimţire: „Prin martie sau prin aprilie, când o să ne amintim de alegerile din Iowa, o să ni se pară că am asistat la războiul din Crimeea”. Urmărind şi el cu atenţie evenimentele din SUA, ziarul israelian „Ha’aretz” crede că „o eventuală venire la Casa Albă a lui Donald Trump ar putea fi cel mai negru coşmar al premierului israelian Benjamin Netanyahu”, şi continuă: „Israelienii şi-ar aminti de câte ori s-a rugat Netanyahu pentru plecarea lui Obama, uitând însă zicala: ‘Fii atent ce îţi doreşti că s-ar putea să ţi se îndeplinească'”.
Alexandru Danga, Agenţia de presă RADOR