Peste 30 de cazuri de gripă porcină sunt confirmate pe teritoriul României. Cazurile de infestare cu virusul AH1N1 sunt însă în limite normale – i-a precizat reporterului Adriana Turea, preşedintele Societăţii de Microbilologie, Alexandru Rafila. El spune că în vaccinul gripal se regăsteşte şi această tulpină, astfel cei care s-au imunizat împotriva gripei sezoniere sunt protejaţi. Două dintre cazurile de gripă porcină de la noi din ţară au fost înregistrate în judeţul Constanţa, transmite corespondentul RRA, Mona Constantinescu.
Reporter: Cele două persoane confirmate ca fiind infestate cu virusul AH1N1 se află sub observaţie şi tratament în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa, unde medicii le acrodă tratamentul în funcţie de gravitatea situaţiei. Simptomele sunt cele ale unei gripe obişnuite, dar mai accentuate, în sensul că febra este mai mare, tusea nu trece şi există o răguşeală persistentă. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică spun că vaccinarea rămâne cea mai bună metodă de prevenire a gripei. La Constanţa mai sunt 167 de doze de vaccin antigripal, rămase la medicii de familie, din totalul de peste 30.100 primite, iar stocul se va mări în momentul în care vor exista solicitări din partea populaţiei, aşa că medicii recomandă să se evite pe cât posibil zonele aglomerate, să se respecte condiţiile minime de igienă, iar în momentul în care apar primele simptome, pacienţii să se prezinte la medicul de familie.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 februarie