Creşte cererea de forţă de muncă specializată la Sibiu

La Sibiu creşte cererea de forţă de muncă specializată, după ce multe dintre companiile străine din oraş şi-au extins afacerile. Sibiul este un oraş în care concurenţa între angajatori pentru forţa de munca specializată este tot mai mare, şi aceasta pentru că multe companii străine, dar şi româneşti, mai ales din domeniile automotive sau IT, îşi extind investiţiile la Sibiu şi au nevoie de specialişti. Aşa că îi recrutează încă de pe băncile facultăţii sau îi caută în alte oraşe din ţară, unde rata şomajului este mai mare. Atraşi de oportunităţile de carieră oferite de marile companii, dar şi de frumuseţea oraşului, sunt destui tineri, chiar şi cu familii, dispuşi să se relocheze la Sibiu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (3 februarie)