Uniunea Europeană trebuie să îşi depăşească teama şi diviziunile din interior şi să administreze criza migraţiei şi a refugiaţilor, consideră eurodeputaţii. Într-o dezbatere la Strasbourg, ei mai spun că protejarea deplină a frontierelor externe înseamnă, de fapt, salvarea Spaţiului Schengen.
Reporter: Ministrul de externe olandez, a cărui ţară deţine preşedinţia Uniunii Europene în acest moment şi care a promis, la preluarea mandatului, în ianuarie, să rezolve criza emigraţiei, a declarat astăzi, în plenul Parlamentului European, că măsurile deja decise trebuie implementate şi s-a referit în mod special la relocarea refugiaţilor şi la funcţionarea centrelor de primire a emigranţilor. El şi-a exprimat îngrijorarea faţă de urgenţa umanitară din Balcanii de Vest şi faţă de riscul intrării în Uniunea Europeană, venind din Siria, a minorilor neînsoţiţi.
Bert Koenders: Timpul pentru a rezolva criza se scurge. Trebuie să rezolvăm această criză până în pimăvară, până când va sosi din nou un număr mare de emigranţi în Europa şi care pot să îşi piardă viaţa pe drum. Consiliul insistă că trebuie să facem ceva.
Reporter: Comisarul pentru migraţie, Dimitris Avramopoulos, recunoaşte că au fost făcute progrese slabe de cătrte statele membre şi a anunţat că, în privinţa Spaţiului Schengen, Comisia va publica în curând deciziile luate, dar în niciun caz vreun stat membru nu va fi exclus din spaţiul de liberă circulaţie.
Dimitris Avramopoulos: Comisia lucrează împreună cu Grecia şi Turcia pentru a reglementa problema celor care vor fi returnaţi şi va exista un acord bilateral cu Turcia în acest sens, care va intra în funcţiune.
Reporter: Liderul Popularilor Europeni din Parlament, Manfred Weber: „Controlul frontierelor, cred că avem o singură aşteptare către statele membre, aceea că frontierele trebuie controlate şi va trebui să interzicem accesul celor care nu au viză sau nu întrunesc condiţiile unui refugiat politic”. Liderul Socialiştilor Europeni, Gianni Pittella, a spus că există un virus care infectează Europa, acela al temerii să ia decizii, şi acest virus ameninţă să distrugă Europa. El s-a referit şi la copiii emigranţilor care sosesc în Europa.
Gianni Pittella: Zece mii de copii au dispărut. Cum este posibil? De ce nimeni nu vorbeşte despre acest lucru şi nu se gândeşte la ei?
Reporter: Liderul ALDE, Guy Verhofstadt.
Guy Verhofstadt: Comisia Europeană, acum două-trei zile, a prezentat o analiză a situaţiei controalelor la frontierele externe dintre Grecia şi Turcia şi aceasta arată că nu fucnţionează. Sunt sute de tineri refugiaţi şi iată de ce Europol le controlează documentele, dar acolo oamenii nu beneficiază de condiţii de viaţă decente şi sistemul de departajare între refugiaţi şi emigranţi economici nu funcţionează.
Reporter: Guy Verhofstadt a cerut de urgenţă preşedinţiei Uniunii Europene, deţinută de către Olanda, ca la următorul summit din februarie să fie luată o decizie de urgenţă în privinţa acestei crize.
Acasă Criza refugiaţilor Uniunea Europeană trebuie să adminsitreze criza migraţiei şi a refugiaţilor