Preşedintele Noii Democraţii Sârbe şi unul dintre liderii Frontului Democratic (coaliţie de opoziţie în Muntenegru), Andrija Mandic, a avertizat că aderarea Muntenegrului la NATO, fără organizarea unui referendum pe această temă, ar fi un plan periculos care ar putea provoca conflicte interne. „Este un plan periculos. Acest plan poate provoca conflicte interne. Nu dorim periclitarea viitorului ţării şi, dintr-o ţară în care este pace, ordine şi conveţuire a diferitelor grupări etnice, să devenim un butoi cu pulbere şi să se întâmple ce se întâmplă în unele state nord-africane” – a declarat Mandic pentru postul rusesc de televiziune Ţargrad, citat de Radio-Televiziunea muntenegreană. Mandic a reamintit că în timpul bombardamentelor NATO din 1999 Serbia şi Muntenegru au avut acelaşi destin „iar cei care au comis grave crime de război pe teritoriul fostei Iugoslavii acum au intenţia ca, în mod fraudulos, împotriva voinţei cetăţenilor şi fără referendum, să constrângă Muntenegru să adere la NATO” – a comentat Mandic, care împreună cu alţi membri ai Frontului Democratic efectuează o vizită la Moscova, unde a avut loc o întrevedere cu preşedintele Dumei de stat, Serghei Narîşkin. Potrivit cuvintelor lui Mandic, Rusia îşi doreşte bune relaţii cu Muntenegru, dar „nu cu un Muntenegru condus de premierul Milo Djukanovic, care a adoptat sancţiuni împotriva Rusiei şi care împinge Muntenegru în NATO, alianţă care are în prim plan doar propriile interese”.
(www.tanjug.rs – 4 februarie)