Reputaţi specialişti în domeniul bolilor cronice netransmisibile se reunesc pentru două zile la Bucureşti, la al V-lea Congres Naţional. Diabetul, obezitatea, cancerul, bolile cardiovasculare şi cele pulmonare sunt maladii care au atins cote alarmante, fiind principalele cauze de mortalitate în lume şi în România. Cătălina Creţu prefaţează evenimentul.
Reporter: Aproximativ 36 de milioane de oameni mor anual în întreaga lume din cauza bolilor cronice netransmisibile, potrivit unei statistici a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Dincolo de drama pierderii unor vieţi, bolile cronice au şi consecinţe economice devastatoare, atât în ţările în curs de dezvoltare, cât şi în statele dezvoltate, acolo unde prezenţa acestor boli este semnificativă. Un plan global de prevenire şi control al acestor maladii îşi propune reducerea în următoarele două decenii cu un sfert a mortalităţii cauzate de bolile cronice, dar şi a factorilor de risc în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 30 şi 70 de ani. Tratamentul bolilor cronice presupune o abordare intensivă şi colaborarea între mai multe discipline pentru găsirea celor mai potrivite metode de diagnostic, monitorizare şi prevenţie. Congresul de la Bucureşti urmăreşte deschiderea şi menţinerea dialogului profesional pentru gestionarea acestor probleme de sănătate publică ce au atins cote alarmante în lume, dar şi în ţara noastră.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 februarie