Victoriile sovieticilor în luptele de la Stalingrad din toamna-iarna 1942 au arătat, celor care doreau să vadă limpede, faptul că Germania aliată nu avea destulă forṭă militară de a înfrânge Uniunea Sovietică. Cei aflaṭi la conducerea României au început atunci să caute noi formule pentru a scoate ṭara din război.
Mihai Antonescu, viceprim-ministru ṣi ministrul Afacerilor Străine din iunie 1941, a început să facă tatonări. Hitler avea să-i reproṣeze acest lucru lui Ion Antonescu la întâlnirea din 12 aprilie 1943, dar mareṣalul i-a luat apărarea. Aṣa încât, Mihai Antonescu ṣi-a continuat acṭiunile de găsire a unei soluṭii de ieṣire din alianṭă. A încercat să colaboreze cu Mussolini – pe care l-a vizitat la 1 iulie 1943 – 
Ducele fiind convins el însuṣi, din cauza înfrângerilor, de necesitatea încheierii unei păci separate cu Stalin. Ideea colaborării nu a apucat să se concretizeze: la 25 iulie 1943 Benito Mussolini era arestat, înlocuit cu mareṣalul Pietro Badoglio care semna armistiṭiul Italiei la 3 septembrie. Cinci luni mai târziu, un emisar român, prinṭul Barbu Ştirbey, pleca la Cairo – ca sol al opoziṭiei, dar cu încuviinṭarea mareṣalului – pentru a purta negocieri cu reprezentanṭii Marii Britanii, SUA ṣi Uniunii Sovietice pentru încheierea armistiṭiului…
Acestea sunt fapte bine cunoscute despre care istoricii au scris, dezvăluind scrisori, acte ṣi alte documente din arhive. Iată ṣi o mărturie de istorie orală care le confirmă.
Ne-a oferit-o, cu 20 de ani în urmă, avocatul Radu Boroṣ care se întâlnise în iulie 1943 cu Mihai Antonescu, înainte ṣi după vizita lui la Mussolini. Informaṭiile, extrem de preṭioase, sunt ale unui om care s-a aflat în contact cu înalte cercuri diplomatice europene încă din perioada interbelică, atunci când Radu Boroṣ încheiase convenṭiile aeriene ale României cu alte state ṣi se ocupa de chestiunile juridice ale LARES, prima companie română de transport aerian.
Interviul a fost realizat de Emilian Blânda.
„Mihai Antonescu şi cu mareşalul [Ion Antonescu] au avut două iniţiative în 1943-’44 pentru ieşirea României din război. În ceea ce priveşte încercarea din 1943, eu am [luat] la cunoştinţă în mod cu totul întâmplător. Mă găseam la Roma pentru o altă problemă. Dimineaţa la 7, când cobor din hotel – pentru că trebuia să iau avionul să mă întorc la Bucureşti – sunt întâmpinat de ataşatul nostru militar la Roma, care îmi spune: „Îţi încredinţez o misiune specială: uite plicul ăsta, te rog astăzi după masă, înainte de orele 8:00, să îl înmânezi dumneata personal domnului Mihai Antonescu…„, [el] era Preşedintele Consiliului şi ministru de Externe. Am ajuns la Bucureşti. M-am dus la minister. Secretarul I din secretarii lui nu a vrut să mă introducă, mi-a cerut să îi las plicul. I-am spus că instrucţiunile mele sunt altele, să-mi dea o chitanţă cu ora când am adus plicul. Şi atuncea el a intrat [la Mihai Antonescu], Mihai Antonescu a ieşit imediat, ne-am văzut. În timp ce el rupea sigiliile şi deschidea plicul, m-a întrebat: „Ce veşti îmi aduci din Roma?„ Şi i-am spus pe scurt că la Roma se vorbeşte cu insistenţă de schimbarea lui Mussolini ca şef al guvernului italian, înlocuirea lui cu mareşalul Badoglio şi i-am spus: „Barca lui Mussolini ia apă !„ L-am văzut că a fost nemulţumit şi ne-am despărţit rece. El mi-a spus: „Ambasadorul meu îmi dă alte informaţii…„ Eu i-am spus: „Domnule profesor„ – eu niciodată nu i-am spus domnule preṣedinte – dumneavoastră să-l credeţi pe ambasadorul dumneavoastră.„ Ne-am despărţit…
După câteva zile el a plecat în Italia. Atuncea mi-am dat seama şi am aflat că el pleca în Italia ca să aibă o întrevedere cu Mussolini, cu regele şi cu papa. Eu trebuia să mă reîntorc împreună cu generalul Rădulescu Scarlat pentru o chestiune a LARES [compania română de transport aerian], care chestiune trebuia să aibă şi aprobarea lui Mihai Antonescu. Mi-a spus să ne suim în trenul lui, pentru că a plecat cu un tren personal. Eu am refuzat, dat fiind că ne despărţisem cu oarecare răceală. Am luat avionul.
La Roma el n-a avut timp să se ocupe de chestiunea noastră şi ne-a spus să ne întoarcem cu el cu trenul, pentru că ne rezolvă. În Italia s-a dus întâi la Veneţia, unde s-a întâlnit cu ministrul de Externe Bastianini, era un nou ministru de Externe care îl înlocuise pe Ciano pe ginerele lui Mussolini. De acolo au plecat, ministrul de Externe şi Mihai Antonescu, au plecat la Rocca delle Caminate şi acolo a avut loc întâlnirea între Antonescu şi Mussolini, în prezenţa lui Bastianini. De la Rocca delle Caminate, Antonescu a venit la Roma, a avut întrevederea la rege, întrevederea la papa şi pe drumul de întoarcere s-a oprit cu trenul un timp mai îndelungat la Viena – bănuiesc că oprirea la Viena a fost făcută ca să aibe loc şi o întâlnire cu premierul maghiar, pentru că trenul se oprise la
Budapesta, dar la Budapesta a stat mai puţin. A stat mai mult la Viena. Pentru că din informaţiile avute [de mine] succesiv, iniţiativa unei ieşiri din război era o iniţiativă a lui Antonescu care trebuia să coaguleze Italia, Ungaria şi România în aceeaşi acţiune. Această acţiune era determinată şi pentru a facilita pe anglo-americani să facă debarcarea în Adriatică sau în Balcani, pentru ca să oprească avansarea ruşilor şi ajungerea ruşilor la Constantinopol şi pe Adriatică. Nu s-a putut face nimica, pentru că pe ziua de 26 iulie [25 iulie 1943] Mussolini a fost arestat. În ziua când el a fost arestat, noi, la Băneasa, inauguram o aripă nouă a aerogării, unde se făcuse un restaurant nou şi o sală de aşteptare nouă. Mihai Antonescu şi regele se găseau pe front, şi când au primit vestea situaţiei din Italia se întorceau de la Odessa, avionul lor pleca de la Odessa. Şi atuncea s-a hotărât să se amâne inaugurarea în aşteptarea lor. Regele nu a acceptat să participe la inaugurare şi la masa care se oferea, Mihai Antonescu însă a făcut-o. Când s-a dat jos din avion a salutat întâi pe ministrul Jienescu care venise să îl întâmpine şi pe urmă, văzându-mă, în loc să se ducă să îi salute pe ceilalţi, care veniseră să îl întâmpine şi care erau generali, secretar general de minister şi alţii, a venit la mine râzând să-mi spună: „Domnule, ai avut dumneata drepate!„ ṣi m-a invitat să iau masa cu el. Atunci mi-am dat seama de ce el s-a supărat pe mine : a crezut că informaţia pe care i-am dat-o eu şi care ar fi descurajat întrevederea lui cu Mussolini… m-a considerat că fac parte din cei care critică şi sunt ostili regimului Antonescu. Atuncea, în fine, în acele circumstanţe, am aflat că scopul vizitei la Mussolini era această pregătire a ieşirii din război. Asta se întâmpla în iulie 1943.
În februarie 1944 am avut de lucru ceva în Germania şi m-am dus la Berlin. În holul hotelului „Adlon„… erau puţine hoteluri, dar ca prin minune hotelul „Adlon„, care era unul din cele mai mari hoteluri din Germania, nu fusese dărâmat de bombardament, găsesc pe acelaşi secretar al lui Antonescu, care îmi făcuse dificultăţi când am adus plicul de la Roma. Ne salutăm. Îl întreb ce e cu el ṣi îmi spune în foarte mare secret: „Sunt aici de câteva zile şi încerc inutil să pot obţine un loc pe avionul care pleacă la Stockholm…„ Am bănuit imediat că are o misiune, că este într-o misiune secretă, dar i-am spus… n-am bănuit de la început şi i-am spus: „Domnule, dar de ce nu te duci la ambasadă, să ceri să intervină ambasada?„ Şi el mi-a spus: „Nu, nu! Dacă pot aşa, bine, dacă nu, mâine-poimâine mă întorc, pentru că aici încep să devin suspect!„Atunci am avut bănuiala că el are o misiune secretă. I-am procurat locul de avion şi a doua zi a plecat la Stockholm şi mai târziu am aflat – dar cel mai târziu a fost după terminarea războiului, după încheierea armistiţiului – că Mihai Antonescu a desfăşurat o intensă acţiune pentru ieşirea din război, de acord cu ruşii, prin intermediul doamnei Kollontay care era ambasadorul sovietic la Stockholm.’’
[Interviu de Emilian Blânda, 1996]
