Propunere a preşedintelui american pentru o taxă impusă companiilor petroliere

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va propune adoptarea unei taxe de zece dolari pe baril pentru companiile petroliere, în planul de buget pe care îl va prezenta săptămâna viitoare. Casa Albă susţine că suma strânsă de pe urma acestei taxe, ce s-ar putea ridica la aproape 32 de miliarde de dolari anual, va fi cheltuită pentru infrastructura de autostrăzi şi pentru tehnologiile de reducere a emisiilor poluante. Se aşteaptă însă o opoziţie faţă de aceste măsuri din partea Congresului, controlat de republicani.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 5 februarie