„Suntem mai puternici în Europa cu prezenţa Marii Britanii”, a afirmat premierul belgian Charles Michel, în consens cu alţi lideri europeni, notează La Libre Belgique. Toată lumea are de pierdut dacă Marea Britanie părăseşte UE, asigură The New York Times. Înaintea summit-ului european dedicat ieşirii sau menţinerii Marii Britanii în UE, premierul David Cameron se va întâlni cu preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, pe 16 februarie, anunţă Europe Online Magazine. Într-un discurs ţinut la Londra, Martin Schulz a declarat că unele propuneri privind schimbarea relaţiilor Marii Britanii cu Uniunea Europeană pot fi întâmpinate cu rezistenţă, iar reformele care vizează ajutoarele primite de migranţi nu ar trebui să fie impuse cu preţul discriminării cetăţenilor UE, scrie The Telegraph. Totuşi, o Uniune Europeană fragmentată nu mai este acel monstru ‘anarho-imperial’ de care blocul comunitar se temea mai demult, conchide The Telegraph. La Budapesta, premierii polonez şi ungar s-au întâlnit pentru a analiza răspunsului dat de Bruxelles la propunerile privind reformarea UE, lansate de Marea Britanie, faţă de care ţările din Grupul de la Visegrad vor adopta o poziţie comună, probabil, săptămâna viitoare, la Praga, scrie presa maghiară. În faţa crizei migranţilor, trebuie să închidem graniţele externe ale Europei, cere Le Monde. Însă abandonarea Spaţiului Schengen ar costa 13 miliarde de euro, avertizează La Croix. Într-un moment în care valuri de refugiaţi încearcă să ajungă în Europa, Danemarca vrea să limiteze şi să descurajeze noi sosiri, notează The Washington Post. În acest sens, Parlamentul danez a aprobat o lege controversată care le permite autorităţilor să confişte bunurile refugiaţilor. Deşi prevederea se aplică strict în Danemarca, ea ar putea avea consecinţe şi în alte ţări europene, în viitor, avertizează ziarul american.
Pe fondul schimbului de acuzaţii reciproce dintre Rusia şi Turcia, la reuniunea informală a miniştrilor europeni ai apărării, de la Amsterdam, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a referit, între altele, şi la conflictul din Siria. Loviturile aeriene ruseşti, ţintind în principal trupele de opoziţie din Siria, subminează eforturile privind găsirea unei soluţionări a conflictului, a spus oficialul NATO, citat de The Washington Times. Mai mult, prezenţa aeriană sporită a Rusiei în Siria provoacă tensiuni şi încălcări ale spaţiului aerian turc, atenţionează Stoltenberg. La rândul său, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdoğan, citat de agenţia Dogan, susţine că Rusia, alături de regimul Assad, este responsabilă pentru decesul a 400.000 de persoane în Siria, adăugând că Moscova trebuie trasă la răspundere pentru numărul de oameni ucişi.
Reţinem şi un anunţ referitor la o întâlnire istorică, în Cuba, a Suveranului Pontif cu Patriarhul Rusiei. Vaticanul a declarat că întâlnirea dintre Papa Francisc, care va călători în Mexic, şi Patriarhul Kirill, care va începe un turneu în America Latină, va avea loc în Cuba, şi este rezultatul unor îndelungi negocieri, scrie Osservatore Romano. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a declarat că întrevederea va marca un stadiu important al relaţiilor dintre cele două biserici. Biserica Ortodoxă Rusă a confirmat că Patriarhul Kirill se va întâlni cu Papa Francisc, scrie Tass. Va avea loc o întrevedere pe Aeroportul Internaţional Jose Marti, de la Havana, care se va încheia cu semnarea unei declaraţii comune, anunţă ziarul cubanez Granma. Sfântul Scaun şi Patriarhia Moscovei speră că acesta va fi un semn de speranţă. Această întâlnire este o piatră de hotar în eforturile Papei de a reconcilia Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă, care s-au despărţit la Marea Schismă, în 1054, aminteşte The New York Times.
(Cristina Zaharia)