Consiliul de Securitate al ONU a condamnat ferm lansarea, astăzi, a unei rachete balistice de către Coreea de Nord. Într-o declaraţie adoptată în unanimitate, Consiliul se angajează să elaboreze şi să aprobe rapid o nouă rezoluţie pentru a înăspri şi mai tare sancţiunile împotriva Phenianului, ca răspuns la acţiunea de astăzi şi la precedentul test nuclear efectuat în 6 ianuarie.
Reporter: Arina Petrovici – În declaraţia votată unanim de cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU se mai afirmă că Phenianul utilizează tehnologia rachetelor balistice şi că dezvoltă sisteme de arme nucleare, adică rachete intercontinentale cu focoase nucleare, capabile să ajungă pe teritoriul american. Este vorba despre o ameninţare clară la adresa păcii şi securităţii internaţionale – se mai arată în textul citat de France Presse. Întreaga comunitate internaţională a denunţat acţiunea Coreii de Nord. De această dată, şi China, şi Rusia au condamnat actul intolerabil al Phenianului care duce la o agravare serioasă a situaţiei în întreaga Asie de nord-est şi pune în pericol securitatea ţărilor din regiune, inclusiv pe cea a Coreii de Nord. SUA şi Coreea de Sud au decis să înceapă discuţii privind desfăşurarea în peninsula coreeană a unui sistem american de apărare antirachetă care să contracareze ameninţările venite din partea Phenianului.