Samusocial din România organizează prima expoziție de pictură și grafică a persoanelor adulte fără adăpost din București, intitulată „Cine suntem?” Prin acest proiect, Samusocial lansează tuturor invitația de a-i cunoaște mai bine pe cei de lângă noi, de a-i descoperi din perspectiva calității lor de creatori de frumos. Dincolo de haine sunt oamenii, cu talentele și calitățile lor ascunse, lucruri care se vor vedea și în lucrările expuse. Expoziția prezintă lucrări realizate de participanții la proiectul „Oameni prin artă”, organizat anul trecut de Samusocial. „Am auzit de mai mult timp de acest atelier, însă nu am îndrăznit să particip decât o singură dată. Am văzut că participanții pictează pe diverse teme şi mi-a plăcut mult, pentru că
mi-a permis să fiu creativ. Mi-a plăcut atelierul și pentru că m-a lăsat să-mi pictez viitorul aşa cum vreau eu. Când am ţinut pensula în mână mi-am adus aminte de copilărie” – spune Dumitru I., participant la proiectul „Oameni prin artă”. Expoziția „Cine suntem?” se va desfășura între 8-13 februarie 2016, la Galeria Romană din Bd. Lascăr Catargiu nr. 1 din Bucureşti, de luni până vineri între orele 10:00-18:00 și sâmbăta între orele 10:00-14:00.
Comunicat de presă SAMUSOCIAL – 6 februarie